Bucuria sportului redescoperită în cadrul Programului Național „CAMPION ÎN ȘCOALĂ” la Minibaschet Mixt, faza județeană, Brăila

În perioada 24-26 februarie 2025, Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihu Dragomir” din Brăila a fost gazda fazei județene a competiției de Minibaschet Mixt, dedicată elevilor din ciclul primar (clasele I-IV). Întrecerea a fost organizată în cadrul Programului Național „CAMPION ÎN ȘCOALĂ”, coordonat de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Sport, având drept obiectiv promovarea sportului școlar și a valorilor olimpice. 

După meciuri disputate, podiumul competiției a fost ocupat de: 

  • Locul 1: Școala Gimnazială „Mihu Dragomir”  (coordonator prof. Iliescu Mihaela Iuliana)
  • Locul 2: Școala Gimnazială „Sfântul Andrei”  (coordonator prof. Babeş Marian)
  • Locul 3: Liceul de Arte „Hariclea Darclée”  (coordonator prof. Cristea Cornelia Florentina)

Scorurile înregistrate pe teren au fost următoarele: 

  • Școala Gimnazială „Mihu Dragomir” – Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” (35 – 6) 
  • Liceul de Arte „Hariclea Darclée” – Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” (7 – 29) 
  • Școala Gimnazială „Mihu Dragomir” – Liceul de Arte „Hariclea Darclée” (59 – 9) 

Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brăila (DJST).

Pentru a recompensa efortul și implicarea elevilor, DJST Brăila a oferit premii constând în diplome, tricouri inscripționate și mingi de baschet pentru echipele participante.

Un sprijin important în desfășurarea competiției a venit din partea CS „Cuza Pirates” Brăila, care a asigurat arbitrajul meciurilor, precum și din partea Academiei Olimpice Române – filiala Brăila, care a contribuit la susţinerea efortului organizatoric şi la promovarea valorilor sportive. 

Buna desfăşurare a Fazei județene a competiției de Minibaschet Mixt este o confirmare că sportul rămâne un pilon esențial în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Prin inițiative precum „CAMPION ÎN ȘCOALĂ”, elevii au ocazia să descopere plăcerea mișcării, să învețe despre spiritul de echipă și să se bucure de competiții organizate în condiţii corespunzătoare.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.