HC Dunărea Brăila a plecat în cantonament la Cheile Grădiștei, acolo unde antrenorul danez Morten Soubak va pune accent pe pregătirea fizică a jucătoarelor sale, dar și pe jocul cu mingea. În cantonament sunt 14 jucătoare, lipsind motivat cele 4 brazilience care sunt la JO de la Tokyo și suedeza Sabina Jacobsen.
În cantonamentul de la Cheile Grădiștei au mers jucătoarele: Aneta Udriștioiu, Amanda Kurtovic, Mirabela Cotet, Jovana Sazdovska, Maryia Kanaval, Ana Caraman, Amalia Terciu, Andreea Sandu, Nicoleta Safta, Elena Șerban, Ștefania Epureanu, Jessica Quintino, Mayssa Pessoa si Francielle Gomes Da Rocha. La începutul lunii august se va alătura echipei și Sabina Jacobsen care se află într-un program de pregătire individuală.
Iasmina Ichim și Alexandra Perianu nu mai fac parte din lotul echipei brăilene. Perianu a plecat la Gloria Bistrița, iar Ichim la CSM Galați.
Tamires Morena, Samara Da Silva, Ana Paula Rodrigues Belo și Larissa Araujo se află la Tokyo cu naționala Braziliei. În primul meci de la Jocurile Olimpice, naționala Braziliei a terminat la egalitate, scor 24-24, meciul cu echipa care reprezintă Comitetul Olimpic al Rusiei. Tamires Morena, Samara Da Silva și Larissa Araujo au marcat câte două goluri pentru echipa Braziliei. Marți dimineață, la ora 5.00, ora României, Brazilia va întâlni naționala Ungariei.