Înainte să descopere pasiunea pentru handbal, Clara a practicat timp de 7 ani atletism, având performanțe atât pe municipiu, cât și la nivel național.
A început să se antreneze pentru handbal la vârsta de 12 ani la clubul CSS2 București ajutată fiind de antrenorul Grigore Niță. După 3 ani petrecuți la CSS2, s-a transferat la CSM București, prima performanță în handbal fiind titlul de “Cel mai bun portar” la un turneu internațional amical la care au participat și echipe din Austria și Ungaria.
Tot cu echipa CSM Bucuresti a câștigat locul III la Campionatul Național de Junioare II în 2019 și la Junioare I în anul 2021, iar în anul 2022 a devenit Campioană Națională la Junioare I, demonstrând astfel că merită locul de portar la echipa de senioare a CSM București.
În anul 2021 a fost convocată la Lotul Național de Tineret, participând la Campionatul European cu echipa națională a României, anul acesta fiind din nou convocată urmând să participe la Campionatul Mondial de Tineret.
Palmares:
2021 – Locul I – Liga Florilor Mol – CSM București
2022 – Câștigătoare Cupa României – CSM București
2022 – Locul al II lea – Liga Florilor Mol – CSM București
“Mă bucur că HC Dunărea Brăila a avut încrederea să îmi acorde șansa de a evolua în Liga Națională. Acest pas este extrem de important pentru mine în calitate de senioară. Îmi doresc să fac performanță și consider că acest club mă vă ajuta să capăt experiență și să pot ajunge unde mi-am propus. În continuare ține de mine să mă pregătesc cât mai bine și să îmi demonstrez potențialul”, a declarat Clara după semnarea contractului.
Totodată, Clara Preda este studentă în anul I la Facultatea de Științele Comunicării și Relații Internaționale, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, în cadrul Universității “Titu Maiorescu” din București.