Rapid a deschis scorul la primul atac al meciului, apoi Brăila a marcat de două ori prin Da Rocha și a trecut la conducere. Cele două echipe au fost ultima dată la egalitate în minutul 5, la scorul de 3-3, după care Rapid a marcat de 4 ori la rând și s-a distanțat la 3-7. În minutul 15 Tîrcă a dus Rapidul la un avans de 5 goluri, scor 5-10. În minutul 25 Badea a majorat avantajul Rapidului la 6 goluri, scor 9-15, pentru ca în ultimele 5 minute ale primei reprize Brăila să revină și să se apropie la două goluri, 13-15 și 14-16, cu un gol marcat de Da Rocha în ultima secundă, scor cu care s-au încheiat primele 30 de minute ale partidei.
În minutul 34 HC Dunărea s-a apropiat la un gol, scor 17-18, după un gol marcat de Rodrigues. la scorul de 17-19 Kurtovic a ratat o aruncare de la 7 metri la Ciucă, apoi Rapid s-a distanțat din nou la 6 goluri, scor 17-23 în minutul 41. Brăila a marcat următorul gol în minutul 43, iar 10 minute mai târziu a reușit să reducă handicapul la două goluri și să redea speranță spectatorilor din tribune. Dar, în minutul 58 Trifan a marcat de la 7 metri pentru Rapid și diferența a ajuns din nou la 3 goluri, timpul fiind insuficient pentru o revenire spectaculoasă. HC Dunărea a mai înscris de două ori, prin Da Rocha și Udriștioiu, ultima de la 7 metri, în ultima secundă de joc.
HC Dunărea Brăila: Elena Șerban – 16 intervenții reușite; Aneta Udriștioiu -8 goluri (4 de la 7 m), Todrigues -5, Da Rocha -4, Kurtovic -3 (toate de la 7 m), Quintino -2, Tamires Morena -2, Epureanu -2, Munhoz Araujo -1, Safta -1, Jacobsen -1. A mai jucat: Da Silva Vieira.
HC Dunărea a coborât pe locul 4 după 5 etape, cu 10 puncte. Sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 15.30, HC Dunărea Brăila va juca în deplasare la SCM Rm. Vâlcea, iar pe 30 octombrie va reveni în Polivalentă pentru meciul cu CSM Deva.