A ajuns în spatele gratiilor! Monstrul, care a batjocorit un adolescent, după ce i-a întins o capcană cu ajutorul soției, rămâne în arest 30 de zile!

În seara de 24 decembrie 2021, la ora 22:20, polițiștii au fost sesizați de către un tânăr, în vârstă de 17 ani, din Brăila, cu privire la faptul că ar fi fost lovit de un alt bărbat. Adolescentul nu le-a povestit însă polițiștilor traumele la care a fost supus.

”Din primele cercetări s-a constat faptul că pe fondul geloziei, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiu, l-ar fi lovit cu palma și picioarele pe tânărul în cauză. În urma evenimentului acesta nu a solicitat îngrijiri medicale de specialitate”, spune Biroul de Presă al IPJ la acea dată.

Abia după ce imaginile, cu umilințele la care a fost supus tânărul, au ajuns în spațiul public, Poliția s-a autosesizat și l-a reținut pe agresor, însă nu și pe persoana care a filmat scenele de groază.

”Totodată, în urma apariției în spațiul public a imaginilor video, polițiștii au efectuat verificări cu privire la toate aspectele prezentate în filmuleț, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la viol și lovire sau alte violențe.

În urma activităților desfășurate, în cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pe bărbatul de 36 de ani, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila. Astăzi, instanța a admis propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de bărbat măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Brăila”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Agresorul se pare că-și planificase din timp toate detaliile, el fiind cel care a încurajat-o pe soție să se întâlnească cu adolescentul, pentru ca apoi să-l umilească și să filmeze scenele de groază. Dacă jurnaliștii brăileni nu ar fi aflat de acest caz, și nu ar fi publicat imaginile, agresorul ar fi fost și acum în libertate.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry