Accident mortal în centrul Brăilei! Un biciclist a fost acroșat de o automacara pe Calea Călărașilor! Victima s-a stins la spital!

Ieri, 14 iunie a.c., în jurul orei 13.20, polițiști din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că în zona Piața Traian din municipiu ar fi avut loc un eveniment rutier.

”Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Brăila, în timp ce se deplasa cu o automacara pe Calea Călărașilor, din direcția strada Rubinelor către strada Oituz, ar fi acroșat un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Brăila, ce se deplasa în aceeași direcție, pe bicicletă.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar ulterior acesta a decedat”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Șoferul automacaralei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal si sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.