Asfaltările – plus sau minus, pentru administrația Dragomir?

Asfaltările – plus sau minus, pentru administrația Dragomir?

 

 

Chiar dacă străzile din municipiu au început să prindă contur, brăilenii sunt încă nemulțumiți, atât de stadiul șantierelor, cât și de calitatea lucrărilor.

Administrația Dragomir se poate lăuda cu cei mai mulți kilometri de asfalt turnat. Poate astăzi lucrurile erau mult mai așezate dacă fiecare primar și-ar fi făcut treaba, iar ”moștenirea” primită de edilul în funcție nu s-ar fi dovedit a fi un dezastru complet.

Finalizarea b-dului Dorobanților este un plus pentru Dragomir, însă infrastructura, la fața locului, lasă de dorit. Stații neacoperite, pentru că nu au fost incluse cum trebuie în proiect, capace de canalizare care troncăne sub roțile autoturismelor, și care deranjează constant locuitorii din zonă, plus asfaltul care se macină zilnic, în ciuda faptului că ici-colo se plombează porțiunile afectate.

Lăsând la o parte firmele, care s-au dovedit a fi cel puțin neserioase, părăsind șantierele din Brăila, după ce au câștgat licitațiile, un alt plus al administrației Dragomir îl constituie Calea Galați. După lupte în instanță, unde admnistrația chiar a pierdut un proces, Calea Galați a fost cu greu asfaltată. Și totuși, nu așa cum trebuie. Denivelările au început să apară, constructorul a mai avut intervenții și după turnarea stratului final… nimic făcut ”ca la carte”. Aceeași poveste și pe Șoseaua Focșani.

În ceea ce privește situația din cartiere, nici până la acest moment, pe străzile asfaltate în urmă cu un an, nu s-au adus capacele de canalizare la nivelul carosabilului. Șoferii se plâng de faptul că sunt nevoiți să facă slalom printre ele, riscând să-și avarieze autoturismele.

În Pisc și Brăilița, locuitorii spun că nu au mai vazut utilajele de câteva luni bune. Străzile au rămas decopertate făcând imposibilă circulația. În ciuda faptului că viceprimarul Alexandru Jantea ne-a asigurat de continuitatea lucrărilor, brăilenii spun că nu au mai vazut utilajele la muncă, în cele două cartiere.

Ștefan cel Mare, Eremia Grigorescu, Mihai Bravu, sunt doar câteva din străzile asfaltate, pe care apoi s-a intervenit la rețeaua de apă, au fost făcute tranșee, care apoi nu au mai fost asfaltate, deși primarul a spus că nu va mai acorda autorizație pentru lucrări, pe străzile pe care s-a turnat covor asfaltic.

Nici la capitolul parcări, primarul nu poate spune, cu mâna pe inimă, că lucrările sunt bune. Brăilenii au semnalat că scurgerile canalizărilor ori nu fac față, ori sunt mai înalte decât carosabilul, devenind adevărate lacuri, în perioadele ploioase.

Din păcate societățile de construcții, care lucrează cu Primăria municipiului Brăila, nu au forța necesară pentru a face față tuturor comenzilor pe care le-am dat. Săptămâna trecută s-a finalizat în proporție de 90% asfaltarea în cartierul Obor”, a declarat primarul Marian Dragomir, în cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local Municipal.

În ciuda faptului că salariile muncitorilor din construcții a crescut substanțial, societățile nu reușesc să angajeze profesioniști. Acesta este și unul din motivele pentru care, pe șantierele din Brăila se pot vedea muncitori din Sri Lanka.

Cert este că finalizarea asfaltărilor în 2020, chiar dacă nu sunt ele de nota 10, pot aduce cu ușurință un nou mandat primarului Dragomir, lucru pe care și mizează edilul, atunci când forțează nota constructorilor cu noi și noi proiecte.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry