”Bătăușul” de la Cireșu, unul dintre cei patru chestori ai Camerei Deputaților!

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, poreclit și ”bătăușul de la Cireșu” de către adversarii politici, a fost numit chestor al Camerei Deputaților, alături de alți 3 parlamentari.

Popa, care a intrat fulgerător în politica mare, în 2020, – fiind, în doar câteva luni, consilier local la Cireșu, consilier județean și parlamentar – a ținut prima pagină a ziarelor locale fiind acuzat de violențe cu substrat politic.

Înainte de a ajunge deputat, Alexandru Popa, fiul lui Radu Popa – primarul comunei Cireșu, a fost protagonistul mai multor scandaluri publice, inclusiv în presa centrală, care făceau referire la acuzații de agresiune fizică. Conform informațiilor publicate la acea vreme, victima îl acuza pe băiatul primarului liberal Radu Popa, că l-ar fi bătut pe bărbat cu bâta până l-a lăsat inconștient la pământ, pe fondul unor discuții politice.

”Astfel de personaje nu au ce căuta nici în administrație, nici în politică, și cu atât mai puțin la conducerea unui partid sau în Parlamentul României. Ce fel de legi pot să facă astfel de persoane, care bat oameni? Aici nu este vorba de un atac verbal, este vorba de un atac cu bâta! Scrie acest lucru în documentul de la Judecătorie. L-a bătut cu bâta!(…)”, spunea primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, în urmă cu trei luni.

În campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2020, în spațiul public a fost prezentat un filmuleț în care Popa apare într-o discotecă, în timp ce lăutari ii fac dedicații: „Pentru Alex, pentru Alex, pentru Alex! Ca sicilienii eu sunt respectat, până și americanul lasă capul jos plecat!”.

Doi ani mai târziu, școala de vară a tinerilor liberali, un eveniment prin care se dorea formarea liderilor de mâine, s-a transformat într-o petrecere cu lăutari, manele și dedicații, iar la final, o palmă dată peste fața brăilenilor, din momentul în care s-a asociat numele județului cu o lozincă care nu ar trebui să facă cinste niciunui tânăr.

Deputatul Alexandru Popa nu numai că nu și-a cerut scuze brăilenilor pentru că a pătat imaginea județului la nivel național, știrea fiind difuzată pe toate canalele principale de media, dar nici măcar nu a efectuat vreun demers pentru sancționarea tinerilor care, pe lângă faptul că au făcut de râs Brăila și organizația PNL Brăila, au scandat un mesaj la adresa ”adversarilor” politici, cu care de altfel sunt la guvernare: ”Mu*e PSD, de la Brăila, se știe! Grupul nostru aici, Mocanu și toată lumea! Forță!” / ”Tineretul PSD, să le f*tem mamele”.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry