Codul Rutier se modifică! Doinița Ciocan: ”Se elimină proba teoretică pentru obținerea categoriilor A şi B, dacă solicitantul deține deja permis de conducere A1 sau B1”

Deputații au făcut un pas important pentru simplificarea obținerii permisului de conducere la categorii superioare, aprobând o modificare legislativă care elimină necesitatea susținerii din nou a examenului teoretic pentru cei care au promovat deja această etapă pentru o categorie inferioară.


În prezent, legislația impune ca persoanele care dețin permis pentru categoriile A1 sau B1 și doresc să urce la categoriile A sau B să repete testul teoretic, deși acestea au demonstrat deja cunoștințele necesare privind regulile de circulație.

Noua reglementare schimbă această abordare, menținând însă obligatorie proba practică, pentru a păstra siguranța în trafic.

Proba teoretică din cadrul examenului pentru obţinerea categoriilor A şi B, dacă solicitantul deţine deja permis de conducere A1 sau B1, a fost eliminată, întrucât aceasta a fost susţinută deja, iar în acest caz, candidații vor susține doar examenul de traseu.

Proiectul de lege, care modifică prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a fost adoptat pe data de 11 iunie 2025 de Camera Deputaţilor cu o largă majoritate.

Prin acest proiect se dorește:

  • simplificarea procedurilor pentru obținerea altei categorii, similare cu cea pentru care s-a obținut deja un permis de conducere
  • reducerea cheltuielilor, atât din partea solicitanților cât și a statului român
  • diminuarea considerabilă a timpului pentru obținerea unui nou permis.

Legea merge la promulgare la preşedintele României şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial”, a transmis deputatul PSD, Doinița Ciocan.

Ministerul Afacerilor Interne va avea la dispoziție 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial pentru a adapta regulamentul de examinare.

Dacă va fi semnată de președinte, procedura va intra în vigoare în această toamnă, eliminând o probă considerată inutilă de mulți candidați și de școlile de șoferi.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry