Cu o ”ciucalată” nu se face primăvară! Doi politicieni, unul fermier și altul șef peste învățământul brăilean, ascund o Milka sub sigla PNL!

Nu ești din Brăila dacă… nu mănânci o ciocolată, cu lapte politic. Partidul Național Liberal a întrecut orice măsură! Până și ciocolata a devenit material de campanie electorală!


Ciocolate Milka, introduse într-o cutie de carton cu sigla PNL și fotografiile a doi posibili candidați la alegerile locale din iunie, au fost împărțite de liberali pe străzile Brăilei.

Pe una dintre fețele cutiei în care se “ascunde” o ciocolată apare sigla PNL și, de o parte și alta, fotografiile deputatului Alexandru Popa – președintele PNL Brăila și posibil candidat pentru președinția Consiliului Județean și inspectorului școlar general Cătălin Canciu, unul dintre liderii PNL Brăila și, cel mai probabil, candidat pentru fotoliul de primar al Municipiului Brăila.
Prima postare pe rețelele de socializare despre ciocolata electorală a PNL a fost făcută de o minoră (foto). Aceasta a fotografiat două astfel de ciocolate, pe care le-a primit în fața Colegiului Național “Murgoci”, însoțite de mesajul: “Încă nu am drept de vot, dar…”.

Și alți brăileni au publicat pe rețelele de socializare fotografii cu ciocolatele care au, pe ambalaj, chipul deputatului Popa, președintele PNL Brăila și a lui Cătălin Canciu, șefului învățământului.

“Salutăm primăvara și frumusețea ei cu gânduri bune și inimi deschise spre un început nou și plin de energie! Vă dorim un 1 Martie fericit și o primăvară însorită, plină de speranța și momente unice! Echipa PNL Brăila”, stă scris pe una dintre fețele cutiei de carton în care a fost introdusă o ciocolată Milka.

Pe pagina de Facebook a PNL Brăila nu apar imagini de la acțiunile de distribuire a ciocolatelor cu ambalaj electoral, ci doar mesajul “O primăvară frumoasă!” din partea deputatului Alexandru Popa.

Rămâne de văzut dacă oamenii legii se vor sesiza și vor considera că au fost încălcate prevederile art. 386, respectiv coruperea alegătorilor. În cazul AUR, la începutul acestui an, IPJ Ialomița a deschis un dosar pentru coruperea alegătorilor pentru caravanele medicale ale partidului, vizat fiind inclusiv George Simion, deși nu ne aflăm în campanie electorală.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry