Imunizare la ferma Vișani, din Insula Mare a Brăilei! 76 de persoane s-au vaccinat în comuna Roșiori!

Instituția Prefectului – Județul Brăila vă informează că începând de astăzi, Joi, 18 noiembrie, până vineri, 19 noiembrie, echipa mobilă de vaccinare din municipiul Brăila va ajunge în comuna Gropeni, la ferma Vișani din Insula Mare a Brăilei, pentru desfășurarea activității de imunizare a tuturor persoanelor eligibile, dar și angajaților Agricost S.A. , pentru efectuarea dozei de rapel anti-Covid.

Precizăm că asigurarea unei echipe mobile de vaccinare în localitate a fost solicitată de către Agricost S.A., societatea dând asigurări că va facilita astfel accesul la vaccinare pentru toți cei care doresc să se imunizeze, indiferent dacă sunt sau nu angajați ai Agricost. La nivelul Nucleului de coordonare a vaccinării împotriva Sars-CoV-2 Brăila s-a identificat o soluție în acest sens și s-a dispus constituirea unui echipe mobile de vaccinare arondată centrului din cadrul sălii de sport a Liceului Tehnologic ”Anghel Saligny” și deplasarea la Gropeni, în zilele de 18 și 19 noiembrie, pentru asigurarea fluxului de vaccinare, în intervalul orar 10.00-16.00, la punctul de lucru din ferma Vișani.

Menționăm că transportul personalului va fi asigurat de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, echipa fiind însoțită și de o ambulanță SMURD, iar vaccinurile disponibile vor fi cele de la Pfizer și Johnson & Johnson.

În ceea ce privește activitatea de vaccinare, care a avut loc în cursul zilei de miercuri, 17 noiembrie, la Roșiori, datorită echipei mobile au fost inoculate, în total, 76 de persoane, respectiv 61 cu serul de la Pfizer și 15 cu vaccinul de la Johnson & Johnson. La această acțiune au participat și subprefecții județului Brăila, Nicolae Nițescu și Adin Boboc.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry