La 65 de ani, Viorel Balcan s-a stins în urma unui atac vascular cerebral

La 65 de ani, Viorel Balcan s-a stins în urma unui atac vascular cerebral

 

 

Viorel Balcan a fost, la vremea lui, o puternică personalitate politică în Brăila. Mulți dintre cei care l-au cunoscut au mărturisit că ”din biroul lui Balcan se dădea ora exactă”. Gurile rele spun că ar fi avut atât de multă influență la vremea respectivă încât ar fi putut schimba chiar și un primar.

Balcan Viorel s-a născut în Târgoviște, la data de 26 ianuarie 1953. În 1978 a absolvit Facultatea de Construcţii Căi Ferate, Drumuri, Poduri, Bucureşti. În 1993 s-a specializat în Management, Marketing, Economie de piaţă în cadrul Academiei din Celle – Germania. În 2004 și-a luat masteratul în cadrul Universităţii Dunărea de Jos Galaţi.

După o serie de funcții de conducere în administrația locală, în 1996, Viorel Balcan avea să ajungă prefect al județului Brăila, însă pentru o perioadă scurtă, după care a trecut la conducerea R.A. Drumuri şi Poduri Brăila.

În perioada 2000-2004 a fost ales senator în Parlamentul României, iar din 2004 a revenit la conducerea societății S.C. Drumuri, Poduri Brăila. În 2008, Balcan a fost ales deputat de Brăila.

Din punct de vedere politic, Viorel Balcan a fost: 1995-1996 – membru PDSR, 1996-2004 – preşedinte al organizaţiei judeţene a (PDSR) PSD, 2004-2008 – vicepreşedinte la organizaţia Municipală PSD. Din martie 2010 și până în septembrie 2012 – Balcan s-a reorientat politic și a trecut în tabăra PDL, iar ulterior, în cea a liberalilor.

Viorel Balcan era căsătorit și avea un băiat.

Cei care l-au cunoscut, îi pot aduce un ultim omagiu la Biserica „Sf. Nicolae” din Brăila. Înmormântarea va avea loc joi, 22 noiembrie.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry