Mihai Tudose, la Constanța, despre europarlamentarii PSD: ”Vor sta acolo ca atomi liberi, sau se vor certa cu toată lumea”
Mihai Tudose, Pro România, ex premier și candidat al partidului la alegerile europarlamentare, a susținut ideea că europarlamentarii PSD sunt rupți de tot ceea ce înseamnă realitatea europeană.
Relațiile dintre PSD și socialiștii europeni s-au văzut foarte clar la summit-ul de la Sibiu, când liderii stângii europene au refuzat să se întâlnească cu Liviu Dragnea şi cu Viorica Dăncilă, în ciuda insistenţelor premierului român.
”Românii trebuie să înțeleagă că orice vot dat PSD-ului înseamnă a trimite niște oameni la Bruxelles, cu tricou cu PSD, pe care nu-i bagă absolut nimeni în seamă. Este practic o scădere a puterii de negociere a României, pentru că oameni aceia nu există. Toată lumea știe ale cui interese le reprezintă. deci, în loc de 32 de parlamentari, în primă fază, 33 după Brexit, noi vom avea numărul de parlamentari ai României, minus cei ai PSD, care, repet, vor sta acolo ca atomi liberi sau se vor certa cu toată lumea și vor arunca din nou anatema asupra României: uite cine la Bruxelles din partea României”, a declarat Mihai Tudose, singurul brăilean candidat, pe o poziție eligibilă, la alegerile europarlamentare.
Fostul premier a spus că, atunci când vorbea de fonduri europene, celor de la PSD „le apăreau bubițe pe piele”, fiindcă au avut o experiență cu TelDrum, când au făcut din kilometru în 900 de metri.
Mihai Tudose a spus că speră că toate aceste proiecte vor fi reluate după 26 mai.
”Ce vrem noi să facem la Bruxelles? Poate reușim ca autoritățile din Constanța și cu un guvern sănătos la cap după alegeri, să punem Constanța, ca prioritate strategică pe harta României, și să dezvoltăm cât se poate de mult și cât de poate de repede ce v-am spus mai devreme, folosind și conexiunile extraordinare de la Bruxelles ale doamnei comisar Corina Crețu și folosind și echipa de europarlamentari care să fie recunoscută ca niște parteneri onești, corecți, pro Europa, dar și pro România”, a mai declarat vicepreședintele Pro România, Mihai Tudose.
MFC:41190009