La nivelul județului Brăila sunt 103 unități de învățământ cu personalitate juridică, care au 147 de unități de învățământ arondate , rezultând un număr total de 250 de locații. Dintre acestea doar 154 au eliberată autorizația sanitară de funcționare.
Raportul a fost prezentat astăzi, în cadrul Colegiului Prefectural, de către șeful DSP Brăila, Gabriel Ciochină.
La ședință a fost prezent și șeful Inspectoratului Școlar Județean Brăila, Cătălin Canciu.
”Directorul de școală este doar administrator. Autorizarea unităților de învățământ, cele 49% care nu sunt astăzi autorizate, ține foarte mult și de autoritatea locală, cel care este proprietar și cel care finanțează investițiile, pentru că este vorba de investiții, începând de la apă potabilă, până la număr de toalete și alte condiții specifice, pe care școala trebuie să le îndeplinească, la fel ca și în cazul securității la incendii. Repet, investițiile sunt foarte mari și de aceea a trecut foarte mult timp și încă va mai trece până vom avea toate școlile autorizate din punct de vedere sanitar”, a declarat șeful ISJ Brăila, Cătălin Canciu.