Popa îl readuce pe Dobrescu la Prefectură! Fostul polițist are o pensie de peste 9 mii de lei pe lună!

Florin Sergiu Dobrescu are 54 de ani și a fost timp de 9 ani șef al Poliției orașului Făurei, după care a revenit la Poliția municipiului Brăila, unde a fost adjunct al inspectoratului în perioada 2016-2017. Dobrescu este absolvent al Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București și are un master la Universitatea ”Spiru Haret” din București. A fost prefect al Brăilei din octombrie 2021 până în ianuarie 2022.

În decembrie 2022, în cadrul unui interviu televizat, Dobrescu l-a lăudat pe prefectul numit de PSD la Brăila, Iulian Timofei, cel care îi va fi șef începând de mâine.

”Actualul prefect al județului Brăila este un fost ofițer de Jandarmerie, un ofițer cu îndelungă pregătire profesională și un om, pot spune, respectat în cadrul comunității locale” , spunea Dobrescu la acea dată, în cadrul interviului.

În continuarea interviului, Dobrescu vorbește despre alegerile din 2024 și speranța că PNL va rămâne alături de PSD și după aceste alegeri.

”Se pare că este echipa câștigătoare. Din decembrie 2021, de când s-a format această coaliție și a fost numit Guvernul Ciucă, pot spune că s-au întâmplat lucruri foarte bune, nu bune, pentru cetățenii români! S-a dat o stabilitate politică prin formarea acestei coaliții(PNL, PSD, UDMR) care de mult nu mai fusese în România”, spune Dobrescu în interviu.

Lupta deputatului Popa Alexandru, împotriva PSD-ului, la Brăila, este tratată cu superficialitate de Florin Dobrescu. Secretarul de stat consideră că sunt trecătoare și lipsite de importanță neînțelegerile pe care președintele PNL Brăila le are cu administrația locală.

Cum a ajuns Dobrescu în Partidul Național Liberal?

În 2020, Florin Sergiu Dobrescu a ieșit la pensie și în 2021 s-a alăturat echipei PNL Brăila, după ce Alexandru Popa a devenit președinte al organizației. În octombrie 2021 a fost numit prefect al județului Brăila cu susținerea PNL.

”Domnul Dobrescu este un om cu experienţă, a condus Poliţia oraşului Făurei timp de 9 ani, este un om în care am încredere, care are o carieră impresionantă, care este cunoscut pentru profesionalismul său”, spunea Alexandru Popa la acea dată.

În februarie 2022, rămas fără funcția de la Prefectură, Dobrescu este numit secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Pe 26 august acesta a fost mutat pe aceeași funcție la Ministerul Muncii, făcând astfel loc altui liberal brăilean în Guvernul Ciucă.

Ce legătură este între Florin Dobrescu și deputatul de la Cireșu?

Florin Sergiu Dobrescu a beneficiat de o atenție specială din partea președintelui PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care l-a promovat în diferite funcții prin ministere.

În octombrie 2022, consilierul județean PSD, Ionuț Ichim, îi acuza pe Dobrescu că ar fi beneficiat de funcții speciale în contul unor datorii mai vechi

”Domnule secretar de stat cu pensie specială, vă beți cafeaua la minister și mai luați și un salariu foarte decent, pentru a nu face nimic și doar a face campanie electorală din poziția pe care o ocupați.  Șeful de partid v-a promovat oare pentru datoriile rămase din vechi, când erați la Făurei? De unde atâta grijă pentru acest oraș” – întreba Ichim, la acea dată.

În perioada octombrie 2007 – noiembrie 2016 Florin Sergiu Dobrescu a fost șef al Poliției orașului Făurei. Tot în acea perioadă, mai precis în aprilie 2016, Alexandru Popa(n.r. actual președinte al PNL Brăila și șef al lui Dobrescu) era acuzat de un bărbat din Făurei de lovire și alte violențe.

La acea dată, Poliția Județului Brăila a transmis printr-un comunicat de presă: ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Făurei au deschis o anchetă, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violenţe. În acest moment, sunt audiate mai multe persoane şi se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă”.

Conform informațiilor publicate la acea vreme în presa locala, victima îl acuza pe băiatul primarului liberal Radu Popa, că l-ar fi bătut pe bărbat cu bâta până l-a lăsat inconștient la pământ, pe fondul unor discuții politice.

Tot în perioada în care Dobrescu era șef al Poliției din Făurei, mai exact în iunie 2014, un alt scandal îi avea în vizor pe cei doi băieți ai primarului Popa Radu. De această dată, conflictul a avut loc în fața unei discoteci. Soția victimei a declarat la acea dată pentru jurnaliști: ”Când am zis că sun la 112, mi-a tras un pumn. Nu știu cine, unul din grup. Mi-a zis “Ce faci, fă, suni la poliție?” și mi-a dat un pumn în față și în umărul drept. Ei dădeau în continuare în soțul meu, iar fii primarului din Brăila le spuneau “Dați-le, mă! Dați-le!”. Fii primarului strigau la prietenii lor să îi dea. Poliţia ţinea cu ei. Noi i-am zis poliţaiului “De ce stați acolo? Luați-le declarații!”. L-a luat pe fiul cel mic (n.r. al primarului comunei Cireșu) şi a venit spre noi. Ne-a zis așa “Ce, bă, că vând 20 de ha şi mă piş pe voi!”. I-am zis polițaiului, “Vedeți cum vorbește!” şi i-am zis să îi ia declarație. Între timp am sunat iar la 112 pentru că Poliția care  a venit nu facea nimic. Dupa 5 minute, Mihai Popa  a plecat cu poliţaiul. S-a dus cu maşina lui după poliţai, au ieşit din sat”.

Pensionar MAI plimbat de la Prefectura la ministere și înapoi la Prefectură!

Conform ultimei declarații de avere, Dobrescu încasa peste 9 mii de lei pensie, la care se mai adăugau încă aproximativ 10 mii de lei, indemnizația de la Ministerul Muncii. Deși nu figurează cu case sau terenuri în proprietate, Dobrescu deține două autoturisme: un Volvo și un Mercedes Benz.

La capitolul credite, pensionarul s-a împrumutat de la RAIFFEISEN BANK, în 2024, cu suma de 149.000 RON.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry