Prostituție și droguri! Rețea destructurată de DIICOT! Tinerele erau cazate inițial în Iași, Brăila și Constanța
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi au efectuat un număr de 4 percheziții domiciliare pe raza județelor Constanța și Bacău, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism în formă continuată și spălare de bani.
Concomitent, la data de 14 noiembrie 2019, Poliţia Metropolitană din Londra a efectuat un număr de 16 percheziţii la imobilele utilizate de către membrii grupului infracţional, imobile situate în capitala Regatului Unit al Marii Britanii.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013, inculpații au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism în formă continuată și spălare de bani, grup organizat intrafamilial, cu ramificații internaționale, reușind să recruteze şi să exploateze sexual peste 60 tinere în oraşul Londra.
Pe calea cooperării judiciare internaționale, la nivelul Eurojust, a fost încheiat un Acord Comun de Anchetă ,”KALLANG’’, între Romania, prin Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi autoritățile din Marea Britanie.
În fapt, s-a reținut că, modul de operare a membrilor grupării era acela de a recruta, fie direct, fie prin interpuși, tinere din România, care să practice prostituția în Marea Britanie. În activitatea de recrutare a victimelor, racolatorii se orientau spre tinere cărora le lipsea experiența de viață, aveau un nivel scăzut de instruire, o stare materială precară sau se aflau în situații familiale conflictuale, promiţându-le că vor obține sume importante de bani.
Tinerele erau recrutate prin inducerea în eroare cu privire la activitatea pe care urmau să o desfășoare în Marea Britanie sau cu privire la remunerația pe care urmau să o primească. Acestea erau cazate inițial în locuințele membrilor grupării din Iași, Brăila și Constanța, ulterior fiind transportate în Londra de către membrii grupării, care le achiziționau biletele de călătorie.
Ajunse în Londra, tinerele erau cazate în locuințe închiriate de către membrii grupării infracționale, locuințe în care se desfășura și activitatea de prostituție.
După determinarea acestora să accepte practicarea prostituției prin folosirea violențelor, amenințărilor sau a șantajului, tinerele erau fotografiate în ținute sumare, iar fotografiile acestora erau postate pe mai multe site-uri de profil din Marea Britanie. În schimbul serviciilor sexuale, fiecare tânără putea obține zilnic sume cuprinse între 500 și 1500 de lire sterline.
Pentru a menține tinerele într-o stare de dependență și pentru a le determina să continue practicarea prostituției în folosul lor, pe perioade mari de timp, membrii grupării le promiteau o parte din câștigurile realizate, însă, în realitate, le dădeau sume infime de bani, impunându-le cheltuieli exagerate cu privire la cazare, transport, întreținere, hrană, îmbrăcăminte.
În urma perchezițiilor domiciliare un număr de 20 de persoane au fost reținute în Londra și Iași, urmând a se obține mandate europene de arestare.
De asemenea, au fost ridicate sumele de 7000 lire sterline, 12.000 euro, 10.000 lei, dar și 2 autoturisme de lux, laptopuri, telefoane și 300 de grame de cocaină.
Doi dintre liderii grupării, reținuți în Londra, erau de asemenea căutați în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile din România, fiind cercetați pentru tentativă de omor.
La acțiunea din Londra au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul B.C.C.O. Constanța și B.C.C.O Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust.