
Un moment de tensiune politică și iresponsabilitate a marcat ședința Consiliului Județean Brăila, unde a fost adoptată rectificarea bugetară ce aloca suma de 4.486 mii lei (4,48 milioane de lei) pentru serviciile sociale, inclusiv pentru Protecția Copilului și centrele pentru persoanele cu dizabilități. Deși banii sunt esențiali pentru plata salariilor restante, achiziția de medicamente și acoperirea utilităților înainte de sezonul rece, cei 7 consilieri județeni ai PNL Brăila au ales să se abțină de la vot.
Proiectul a trecut în cele din urmă, fiind salvat de voturile consilierilor PSD, care dețin majoritatea în Consiliul Județean.
Supărarea politică, prioritară în fața nevoilor umane

Explicația oferită de liberali pentru acest gest nu a avut nicio legătură cu conținutul proiectului, ci a vizat o supărare politică legată de lipsa lor de influență în forul legislativ local.
Consilierul județean PNL, Dănuț Lungu, a declarat cu un cinism dezarmant că abținerea lor este o tactică permanentă la rectificările bugetare, ca o formă de protest: „Ne-am abținut astăzi datorită faptului că noi ne abținem de obicei la tot ceea ce înseamnă rectificare bugetară pentru că dvs. v-ați asumat acest buget fără a lua în calcul și propunerile PNL”.
Lungu a recunoscut explicit că este de acord cu proiectul, dar a justificat abținerea prin frustrarea că nu dețin majoritatea și că, implicit, nu au o voce care să se facă auzită.
Astfel, PNL Brăila a transformat un vot important, care viza siguranța copiilor instituționalizați și salariile celor care îi îngrijesc, într-o dovadă de slăbiciune și răzbunare politică meschină pentru eșecul lor electoral.
Președintele CJ: „La asta v-ați abținut, la Protecția Copilului”
Președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, a taxat imediat poziția liberalilor, arătând exact miza abținerii lor, care nu are treabă cu calculele bugetare abstracte, ci cu viața reală a beneficiarilor:
„Eu vă spun la ce v-ați abținut. Sunt banii pentru Protecția Copilului. Orice Consiliu Județean are nevoie de acești bani pentru Protecția Copilului care includ achiziția de medicamente, plata utilităților, salarii pentru că sunt în urmă. La asta v-ați abținut astăzi, ca să știți și dvs. […] Cred că nu trebuie să blocăm acest proiect. Vine iarna, copiii aceștia trebuie îngrijiți iar oamenii care îi îngrijesc să-și ia salariile”, a atras atenția Chiriac.
În ciuda liberalilor, proiectul a trecut, iar cele 4,48 milioane de lei vor ajunge la destinație, demonstrând că voința politică a PNL de a-și arăta nemulțumirea este irelevantă în fața majorității PSD și a nevoilor urgente din sistemul de asistență socială.