REȚETĂ: Cum să plătești un fost primar din BANI PUBLICI, chiar dacă nu a mai candidat și are interdicție de la ANI pentru a mai ocupa funcții publice!

  • Când vine vorba de fentat statul român, unii politicieni devin atât de inventivi, încât nimeni și nimic nu le poate sta în cale. Este și cazul fostului primar PNL de la Mircea Vodă, Alexandru Moșescu.
Cum a ajuns Moșescu în vizorul Agenției Naționale de Integritate?

MOȘESCU ALEXANDRU a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, a încheiat, în calitate de Primar al Comunei Mircea Vodă, un contract de prestări servicii medicale cu Cabinetul medical al Comunei Mircea Vodă, cabinet în cadrul căruia soția sa deține funcția de asistent medical, încălcând, astfel, dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.

Primarul comunei brăilene Mircea Vodă, Alexandru Moșescu, a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Moșescu era acuzat de conflict de interese, într-un dosar deschis de ANI în octombrie 2014.

Recursul declarat de Moșescu s-a judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în ședința de miercuri, 11 decembrie 2019, judecătorii au decis să respingă ca nefondat recursul și să păstreze hotărârea dată de Curtea de Apel Galați din 21 septembrie 2017.

La aproximativ doi ani de la hotărâre, Moșescu dă concurs la Primăria ULMU și îl câștigă, fiind angajat pe o funcție publică!

Începând cu data de 13 ianuarie 2021, Moșescu Alexandru se angajează consilier în cadrul cabinetului primarului PNL, Vasile Bănică, la UAT Ulmu.

O persoană care ocupă funcția de consilier al primarului nu poate fi considerată personal de specialitate în înțelesul art. 1 din Legea 490/2004 , fiind asimilată personalului încadrat la cabinetul demnitarilor, cu contract individual de muncă pe perioadă determinată și cu atribuții stabilite prin dispoziție a demnitarului, în acest caz a primarului. Cu alte cuvinte, Moșescu putea ocupa această funcție, nefiind funcționar public.

La finalul anului 2021, pe 26 noiembrie, în urma promovării concursului pentru ocuparea unei funcții publice, Alexandru Moșescu este numit în funcția publică de execuție – Inspector Grad Profesional Principal – Compartimentul Achiziții Publice – Monitorizarea Procedurilor Administrative, Implementare Proiecte Europene – în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Ulmu.

Alexandru Moșescu,”persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese […] este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, spune ANI.

În această situație, ANI s-a sesizat și a comunicat Primăriei Ulmu faptul că, Raportul de evaluare prin care s-a stabilit că Moșescu Alexandru nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese a rămas definitiv, prin Decizia nr. 6373 din 11 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și s-a solicitat ca acesta să fie eliberat din funcția publică. Lucru care s-a întâmplat la data de 8 aprilie 2022, prin dispoziția primarului Vasile Bănică.

Patru zile mai târziu, la data de 12 aprilie 2022, Vasile Bănică l-a angajat din nou pe Alexandru Moșescu, pe funcția pe care a avut-o inițial, cea de consilier al primarului.

Cu foarte mult tupeu, Moșescu chiar a încercat să candideze în 2020 la alegerile locale!

Biroul Electoral Mircea Vodă i-a validat candidatura lui Moșescu folosind un pretext incredibil. Biroului Electoral de Circumscripție Comunală nr. 21 Mircea Vodă, a motivat la acea vreme decizia:

”A rezultat faptul că nu există o hotărâre judecătorească definitivă care să interzică domnului Moșescu exercitarea dreptului de a candida și a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice (n.r. !!!). Art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 stabilește interdicția de a ocupa o funcție eligibilă pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului în cazul acestui candidat. Această interdicție vizează decăderea din dreptul de a mai exercita o funcție publică pentru o perioadă de 3 ani, dar NU ȘI DECĂDEREA DIN DREPTUL DE A CANDIDA”.

Cu alte cuvinte, Biroul Electoral spunea că Moșescu poate candida pentru o funcție pe care nu o poate ulterior ocupa.

La un an după ce ANI l-a găsit vinovat și i-a impus interdicția de a mai candida, Moșescu a încercat în fel și chip să țină cu dinții de această candidatură.

Judecătoria Făurei nu a fost de aceeași părere și a anulat, la data de 13 august 2020, candidatura primarului Moșescu.

În final, PNL a fost nevoit să găsească un alt candidat, iar pentru funcția de primar al comunei Mircea Vodă a intrat în cursă Aurelian Pîrlog, care a și pierdut alegerile în fața candidatului PSD, Ion Ionescu.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry