În încercarea de a afla mai multe detalii despre încă liberalul care și-a permis să declare că Ciucă și Iohannis vor face ”bai de mulţime, şedinţe foto, declaraţii sforăitoare şi auto flatulări”, la inaugurarea podului peste Dunăre, am dat peste un clip video public, atașat chiar la contul de Facebook a lui Marius Mitescu, notar din Însurăței, care se vrea a fi speranța politicii liberale la Brăila.
Din scurtmetrajul realizat de Mitescu, împreună cu un alt bărbat, se vede că notarul nu are o problemă, ba chiar îi place rolul de ”slugă obedientă”, lucru cu care probabil că l-a cucerit și pe deputatul de la Cireșu, când i-a jurat credință veșnică.
Vă lăsăm pe dumneavoastră, dragi brăileni, să trageți concluziile asupra calității oamenilor pe care deputățelul îi promovează pentru a pune mâna pe Brăila în 2024.
Vă amintim că tot deputatul de la Cireșu l-a trimis la Ministerul Muncii pe un pensionar MAI, cu pensie specială, iar la Oameni de afaceri l-a promovat pe un tânăr care anul trecut trimitea ”plăcuțe suedeze” de la malul mării: ”Tineretul PSD să le f*tem mamele!”
Nici șeful pe tot județul al liberalilor brăileni nu este mai departe de colegii lui, deputatul de la Cireșu fiind cunoscut pentru scandaluri și bătăi în discoteci(evenimente care au fost marcate în presa locală la momentul respectiv).