Un altfel de Colegiu Prefectural! Ziua Porților Deschise la Prefectura Brăila a reunit peste 200 de copii!

Astăzi, 2 aprilie 2022, a avut loc Ziua Porților Deschise, eveniment organizat de Instituția Prefectului – Județul Brăila. Peste 200 de copii de toate vârstele au răspuns prezent invitației și au vizitat standurile organizate de către Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, precum și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila.

Au asistat astfel la lecții de prim ajutor, demonstrații cu armament și au putut face poze cu personal de la trupele speciale ale Jandarmeriei. Punctul culminant al manifestărilor l-a constituit desfășurarea unei ședințe de Colegiu Prefectural Onorific al Copiilor, o variantă adaptată evenimentului care i-a avut în centrul atenției pe elevii Școlii Gimnaziale ”Ion Creangă”  Brăila.

”Suntem astăzi martorii primului eveniment pe care Instituția Prefectului-Județul Brăila îl organizează de la instituirea, prin Legea nr. 348/2018, a datei de 2 aprilie, ca fiind Ziua Instituției Prefectului. Am ales varianta evenimentelor de tip ”Porți Deschise” tocmai pentru a manifesta astfel acea transparență a administrației publice, acea deschidere către cetățenii județului nostru, pe care cu toții ni le dorim. Nu întâmplător am pus în centrul tuturor activităților de astăzi, copiii. Copiii sunt cei care vor clădi Brăila, dar și România de mâine. Iar modul în care îi implicăm astăzi, va determina și influența direct acest viitor. De asemenea, urez întreg personalului Instituției Prefectului Județul Brăila, sănătate și putere de muncă”, a declarat prefectul județului Brăila, Iulian TIMOFEI.

În cadrul manifestării, managerul Muzeului Brăilei ”Carol I”, Costin Croitoru i-a înmânat domnului prefect o plachetă aniversară

Un alt punct de atracție l-a constituit momentul artistic oferit de Corul ”Nectar” de la UAT Viziru.

Elevelor Liceului de Arte ”H. Darclee”, care au expus propriile lucrări în holul mare al Prefecturii, le-au fost înmânate diplome și premii de către prefectul județului, Iulian Timofei, președintele Consiliului Județean, Francisk Iulian Chiriac, primarul municipiului Brăila, Marian Viorel Dragomir și parlamentarii prezenți la eveniment.

Instituția Prefectului–Județul Brăila mulțumește în mod deosebit, pentru sprijinul substanțial pe care l-a primit în organizarea evenimentului de astăzi, Consiliului Județean Brăila, Primăriei Municipiului Brăila, IPJ Brăila, IJJ Brăila, precum și ISU ”Dunărea” Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry