Un brăilean în vârstă de 67 de ani și-a pierdut viața într-un accident de muncă! Bărbatul era angajat de aproape 12 ani, ca sudor, la SC AGRICOST SA!

Accidentul s-a produs la data de 27 februarie, în jurul orei 10.00, când victima a decis să-l ajute pe un coleg la curățarea căii de lucru a măturătorului pentru golirea celulei depozitului de cereale. La momentul accidentului, în celulă se aflau depozitate semințe de floarea soarelui.


Victima a intrat în celulă prin gura de vizitare pentru a face loc echipamentului de măturare. În timp ce își făcea loc în celulă, bărbatul a fost îngropat efectiv de o avalanșă de semințe. Colegul său a cerut ajutorul celorlalți angajați pentru a salva victima și au sunat la 112.

În jurul orei 10.50 angajații au reușit să-l scoată pe colegul lor însă acesta era decedat. Colegii au încercat, fără rezultat, manevre de resuscitare până la sosirea ambulanței. Ulterior, medicul de pe ambulanță a declarat decesul.

”Ca urmare a acestui eveniment, ITM Brăila a deschis dosar de cercetare, în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea decesului, precum și stabilirea reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare și, respectiv, determinarea caracterului accidentului”, a declarat pentru Jurnalul de Brăila șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry