VIDEO: Muzeul Brăilei ”Carol I”, promotor al acțiunilor de recuperare a artefactelor și reîntregire a patrimoniul propriu!

Muzeul Brăilei ”Carol I” este primul care a demarat procedurile de reîntregire a patrimoniului, după ce, în anii 1970, instituția a fost nevoită să trimită către Alba Iulia exponate importante care să întregească acolo colecțiile naționale.

În anii 1970 s-au creat marile colecții care au stat la baza muzeelor naționale, acelor complexe enorme, de pildă Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Conform directivei organelor de stat de atunci, din 1970, fiecare muzeu din țară, de rang regional sau județean, a trebuit să ofere acestor colecții, de nivel național, piese reprezentative din patrimoniul lor. Muzeul Brăilei a expediat la Alba Iulia nouă artefacte extraordinar de valoroase, toate descoperite pe teritoriul județului și al municipiului Brăila. Iată că, după 46 de ani, membrii Secției de Arheologie din Brăila au reușit să aducă înapoi acest patrimoniu”, a declarat Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei ”Carol I”.

Practic este vorba despre nouă vase ceramice, care au fost transferate către Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Cele mai vechi dintre ele au în jur de 6500 de ani.

Probabil, din exterior, nu pare atât de importantă recuperarea unor vase ceramice, dar ele reîntregesc patrimoniul nostru și ne-am bucurat că am reușit să le aducem acasă. Am avut o colaborare foarte bună cu colegii noștri de la Alba Iulia”, a declarat Mirela Vernescu, arheolog expert în cadrul muzeului.

La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac, care a declarat că își dorește ”umanizarea” muzeului, susținând faptul că prin acțiunile viitoare speră ca tot mai mulți tineri să treacă pragul instituției.

Este un demers foarte important și mă bucur foarte mult că se reîntregește patrimoniul muzeal al Brăilei. Este încă o dovadă că putem să avem acțiuni mai frumoase. Am înțeles de la Costin că nu o să fie ultima acțiune și o să încercăm prin toate căile legale să putem să ne recuperăm patrimoniul. Sunt exponate care au 6000 de ani, altele 1000, din punctul meu de vedere ar trebui să atragă cât mai mulți copii, să începem să umanizăm această instituție și să prezentăm istoria acestor locuri”, a declarat președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry