Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari sportivi români ai tuturor timpurilor, intrat în istoria sportului mondial drept “Campionul cu pagaia ruptă”, multiplu campion european, mondial și olimpic, a fost nu doar o legendă a canotajului, ci și un om remarcabil, care a crezut mereu în forța pe care o are puterea exemplului.
Pornind de la ce a făcut cel mai bine toată viața, Ivan Patzaichin a înființat Asociația Mila 23 și a lansat “Rowmania” pentru a promova turismul lent, neinvaziv, înfrățit cu natura, dar și ca model de turism pentru România, în general.
În anul 2013, Primăria Municipiului Brăila a semnat un parteneriat cu Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” pentru implementarea proiectul național “Descoperă ROWmania”, în vederea desfășurării unui concurs de vâslit în canotci de 10+1 locuri, acțiune care a făcut parte dintr-o serie de evenimente organizate în orașele străbătute de fluvii, râuri sau cu deschidere la lacuri.
Obiectivele acestei campanii au reprezentat reconectarea oamenilor la patrimoniul natural, promovarea României ca destinație de ecoturism la nivel național și internațional, subliniind importanța patrimoniului hidrografic național și rolul pe care luciul de apă îl are din punct de vedere turistic.
Aproape în fiecare an de Ziua Marinei, două echipaje, unul din Brăila şi unul din Galaţi, s-au duelat în tradiţionala cursă de 20 de kilometri a canotcilor, echipajul CSM Brăila câștigând detașat fiecare competiție sportivă. Canotca, o combinație între lotcă și canoe, denumită și “bicicleta apelor”, unică în Europa, a fost gândită de Ivan Patzaichin.
Startul a fost dat, în fiecare an, pe 15 august, chiar de marele sportiv Ivan Patzaichin, alături de oficialitățile locale, de la puntea vasului care găzduia desfășurarea evenimentelor dedicate Zilei Marinei Române și Zilelor Brăilei.
Pentru municipalitatea brăileană acest parteneriat a reprezentat și primul pas spre scrierea, câștigarea și implementarea proiectului de construire a unui adăpost pentru ambarcațiunile pescarilor brăileni, pe Faleza Dunării.
Proiectul presupune implementarea de măsuri care vor conduce la îmbunătăţirea siguranţei pescarilor şi ambarcaţiunilor acestora, adăpostul având capacitatea de a asigura cazare permanentă pentru 4 pescari şi depozitarea a circa 30 ambarcaţiuni de pescuit – 15 în adăpost şi încă 15 pe platforma exterioară aferentă adăpostului. Aici va exista posibilitatea de reparare a ambarcaţiunilor, astfel încât să se creeze oportunitatea dezvoltării unui mediu favorabil desfăşurării activităţilor de pescuit comercial în zona municipiului şi localităţilor limitrofe.
Potrivit art. 129, alin. (6), lit. d) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi a art. 2, lit. d) din Ordonanţa nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare, „consiliile locale pot atribui sau schimbă denumiri, prin hotărâre, pentru parcuri, pieţe, oboare, cartiere, străzi, staţii ale mijloacelor de transport în comun, precum şi pentru obiective şi instituţii de interes local aflate în subordinea acestora.”
Am luat decizia de a propune spre aprobare la ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Brăila din luna septembrie, în memoria lui Ivan Patzaichin, ca un gest simbolic pentru un simbol al României și un prieten al Dunării și al Brăilei, pentru un sportiv și un om uriaș, atribuirea denumirii ”Piațeta Ivan Patzaichin”, zonei de parcare a ambarcațiunilor de mici dimensiuni de pe Faleza Dunării, situată între Portul de ambarcațiuni și Adăpostul Pescăresc.