La 23 de ani l-au găsit năbădăile! Recidivistul s-a lăsat la fundul gol și a atacat prima femeie pe care a văzut-o!
Marți, 18 septembrie, Judecătoria Brăila a dispus măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, faţă de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri.
În fapt, vineri, 14 septembrie 2018, un brăilean, în vârsta de 55 de ani, a sesizat faptul că o persoană necunoscută a agresat-o sexual pe soția sa, pe strada Unirii din municipiul Brăila.
Poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind că în timp ce femeia, în vârstă de 49 de ani, se deplasa către domiciliu, pe strada Unirii, o persoană necunoscută şi-a dat jos hainele şi a agresat-o sexual.
Tânărul a fost depistat la scurt timp de poliţişti şi a fost condus la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii l-au dus la Spitalul de Psihiatrie ”Sf. Spiridon” Brăila, unde a rămas internat până ieri.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri.
Marți, 18 septembrie, Judecătoria Brăila a dispus măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore faţă de tânăr, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În cursul zilei de astăzi, tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea procurorului și tânărul a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile.
Agresorul fusese condamnat în urmă cu doi ani pentru tâlhărie și doar ce fusese eliberat din Penitenciarul Tulcea.