Consiliul Județean a preluat în ultima ședință un teren de 3,5 ha pe șoseaua Râmnicu Sărat, din Brăila. Scopul este construirea unui nou spital, ținând cont de faptul că reabilitarea corpului B, care este o clădire clasificată ca monument istoric, este un proces de durată, iar Consiliul Județean intenționează să acceseze fonduri europene pentru modernizarea acestuia.
Imobilul, care era încadrat ”Garaj auto-călători”, în valoare de 8.596.992 lei, a fost cedat Consiliului Județean Brăila, de către statul român, printr-o Hotărâre de Guvern.
”Dacă vom reuși ca pe acel teren la care ați făcut referire să facem un imobil care va deservi sistemul sanitar, atunci ar fi preferabil ca paturile din corpul B să fie mutate în noul imobil, iar clădirea în care funcționează acum corpul B al Spitalului Județean din punctul meu de vedere s-ar preta pentru servicii sociale.
Avem destui bătrâni care nu au unde să locuiască. Vedem, găsim o formulă, astfel încât să-i dăm și acestui imobil o destinație clară, fiind și lângă Parcul Monument. Dar în primul rând trebuie făcute foarte multe investiții acolo, pentru a-l aduce la un standard înalt pentru bătrânii noștri.
Vă aduc aminte că suntem în partea de proiectare pentru modernizarea corpului A al Spitalului Județean, dar suntem în stadiu de proiectare și pentru modernizarea corpul B și atunci putem să refacem proiectarea corpului B pentru destinația «servicii sociale», pentru că se pretează ca și camere.
Important e să demarăm acest proiect pentru un nou corp de clădire destinat sistemului sanitar pe terenul pentru care am votat azi, e foarte important să treacă și proiectul de Hotărâre de Guvern pentru a schimba destinația acestui teren și atunci vom lua cea mai bună decizie, împreună”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.
Spitalul, care ar urma să fie construit pe Râmnicu Sărat, va avea o capacitate de 400 de paturi. Consiliul Județean urmărește diversificarea activităților sanitare și dezvoltarea acestora, conform nevoilor sanitare ale populației municipiului și județului Brăila.