La Școala Gimnazială Tichilești, a avut loc, zilele trecute, o festivitate pe cât de simplă, pe atât de emoționantă. A fost sărbătorit învățătorul Crăciun Constantin, cu prilejul pensionarii sale, după 48 de ani de activitate didactică. Colegii prezenți, dintre care unii foști elevi, au ținut să-și exprime trăirile, cu nostalgie, dar și cu speranță.
La început, prof.Micu Ionuț, directorul unității școlare, a ținut să precizeze:
”Nu ar trebui să fie un moment de tristețe, fiindcă se știe că orice sfârșit este un nou început; așa că o să lăsați catalogul pentru călătorii, pentru grădina cu trandafiri, sau poate pentru mai multe partide de pescuit. Amintirile legate de școală vă vor rămâne în suflet, cu siguranță, și cred că o să vă fie dor de copii, de colegi, de școală, și din această cauză, vă așteptăm să ne vizitați oricând veți dori. Vă urez multă sănătate, bucurii și împliniri nenumărate, și țin să vă mulțumesc pe această cale, pentru ce ați făcut în beneficiul școlii, al copiilor și al comunității locale”.
Educatoarea Rodica Crăciun a continuat: ”Ce poate fi mai frumos decât că unchiul meu mi-a devenit învățător și apoi coleg, atâția ani în școală. Eu îi doresc mulți ani frumoși, la mulți și buni ani de pensie, multă sănătate alături de familie, de copii, de nepoți, și să vadă această perioadă ca fiind o vacanță prelungită”.
Învățătoarea Elena Vâlsan, în numele colegilor învățători, și-a exprimat prețuirea pentru colegul pensionat, amintind de rezultatele deosebite obținute de acesta cu elevii, de-a lungul celor 48 de ani de activitate, dar și de faptul că cel în cauză a reprezentat mereu un factor de unitate și armonie în colectiv.
Prof. Luiza Moraru a ținut să menționeze: ”Acum eu nu pot să mă declar la fel de norocoasă ca alții, care v-au avut și în familie, și învățător, și coleg, dar mă simt norocoasă că ați apărut în viața mea, în al doilea an de carieră, timp în care am asimilat foarte multe, pentru că, dacă matematica am învățat-o în facultate, meseria am învățat-o de la oamenii din jurul meu, și dumneavoastră ați fost unul dintre acești oameni. Nu numai că m-ați lăsat să învăț meserie, dar ați făcut-o cu eleganță și cu discreție, lucru pentru care vă mulțumesc. Aceasta s-a întâmplat în diverse etape ale carierei mele. Consider că astăzi este o zi de sărbătoare pentru învățământul din Tichilești, în care celebrăm cariera dumneavoastră frumoasă, și cred că cei mai câștigați sunt elevii cărora le-ați fost învățător. Veți rămâne cu siguranță în amintirea lor, dar ei vă vor spune mai multe”.
Atunci și-au făcut apariția câțiva dintre foștii elevi ai distinsului sărbătorit, printre care și o elevă din prima promoție. Aceștia și-au exprimat, cu mare emoție, recunoștința față de cel care i-a îndrumat în tainele științei de carte. Ulterior, alți foști elevi, dintre care unii membri responsabili ai societății, în diverse funcții, au transmis mesaje, după cum urmează:
”Dacă aș începe să vă mulțumesc ar fi prea plictisitor, pentru că toată lumea o va face. Vă sunt recunoscătoare pentru educația oferită, și mă bucur nespus că dumneavoastră ați fost învățătorul meu. Sper ca generațiile pe care le-ați îndrumat și sprijinit, să descopere cu adevărat ce își doresc și să îi sprijine la rândul lor pe cei din urmă. Ați fost un adevărat mentor pe care orice elev ar trebui să îl aibă, la începutul formării lui. Vă doresc pensionare ușoară și liniștită! – Gheorghiță Denisa
Domnule învățător , vă mulțumesc pentru cunoștințe, pentru răbdare, toate oferite cu generozitate. Ați contribuit semnificativ la formarea caracterului meu, insuflându-mi valori morale de care nu mă voi dezice niciodată, pentru că nu ați fost doar dascăl, ați fost mult mai mult. Sunteți un etalon în domeniul dumneavoastră de activitate, și nu numai. Fie ca noua etapă să vină cu cel puțin la fel de multe împliniri ca precedenta, deschidere la noi orizonturi, și sănătate din belșug. Cu profundă admirație și recunoștință, – Vivian Sârbu
Domnule învățător , vă mulțumesc pentru toți anii de slujire altruistă, pentru comunitatea noastră. Unii ar spune că învățătorii talentați ca dumneavoastră sunt greu de găsit, eu și fratele meu fiind unii dintre copiii norocoși pe care i-ați luat sub aripa dumneavoastră. Sunteți un învățător și un mentor minunat. Vă doresc o pensionare fericită, plină de bucurie și sănătate! Vă mulțumesc că m-ați ajutat să învăț cum să-mi ating obiectivele, și să depășesc orice dificultăți care îmi ies în cale. Sper ca pensionarea dumneavoastră să fie plină de liniște și fericire. Cu respect, – Alexandru Sârbu
Pentru fiecare zâmbet oferit zilnic, pentru fiecare povață oferită la momentul potrivit, pentru că ați fost un adevărat mentor la începutul formării noastre, pentru trandafirii care, datorită dumneavoastră ne privesc din fața școlii, pentru toate gândurile frumoase, vă suntem recunoscători, iar anii ce urmează, să vă fie fericiți și sănătoși, – au mai transmis foștii elevi.
În încheiere, învățătorul sărbătorit, cu mare emoție în glas, a ținut să precizeze:
Prima dată am fost repartizat la Titcov, unde am stat puțin peste o lună, după care am plecat în armată, apoi am aflat că am fost transferat la Tichilești, unde am lucrat până în prezent. Și eu vă mulțumesc pentru surpriza pe care mi-ați făcut-o, că nu mă așteptam; aveam eu de gând să organizez ceva, dar mi-ați luat-o înainte. În toată cariera mea am căutat să fac lucrurile așa cum m-am priceput mai bine, în folosul copiilor, al colegilor sau al comunității. Chiar dacă voi pleca acum, oricând veți avea nevoie de mine, mă voi întoarce cu plăcere.
Cine, citind aceste rânduri, ca un omagiu pentru eroii anonimi ai catedrelor, nu-și aduce aminte de „Domnu Trandafir” ,opera nemuritoare a lui Sadoveanu…
Şi câte şi câte lucruri care m-au înfiorat şi m-au bucurat! Pe toate le-am văzut. Totuşi niciunul nu m-a mişcat aşa de mult, frate dragă, ca locul – numai locul a rămas – unde odată era şcoala. Acolo am intrat în freamatul de copii cu teamă şi cu bucurie în întâia dimineaţă, când m-a adus tata de mână; acolo era un păr care făcea pere aşa de bune, din care Domnu ne dăruia de gustare câte două la începutul fiecărei vacanţe; acolo era curtea unde înălţam iarna uriaşi de zăpadă, la capul cărora ne suiam cu scara, să le punem pipe în gură şi cărbuni în locul ochilor; acolo multe lucruri s-au petrecut, prietine, – şi, de-acolo pornind, simt că iar mă cuprinde înduioşarea şi iar am să-ţi vorbesc şi în această scrisoare de domnu Trandafir.(…) Îmi aduc aminte ce zarvă a fost când, într-un rând, s-a zvonit că pe Domnu nostru are să-l mute într-o altă comună, peste Siret. Ne-am strâns sara toţi baieţii, am vorbit, unii plângeau, şi am luat o hotărâre mare, să ne ducem şi noi cu Domnu peste Siret. Dar Domnu nu s-a dus nicăieri; a rămas acolo pe pământul nostru.(…) Nici şcoala unde m-a învăţat el nu mai este. Acuma băieţii învaţă într-alt loc, într-o clădire nouă, naltă şi frumoasă. Eu nu m-am dus însă s-o văd pe aceea; eu m-am dus să văd locul gol unde a fost o odaie scundă, în care ne era cald vara şi frig iarna, în locul acela odată a trăit un om…
Redactor – Ionel LĂZĂRICĂ
