UPDATE: La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflându-se în serviciul de patrulare, au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 63 de ani, din localitatea Gropeni, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Gropeni.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, totodată dispunându-se măsura complementară a reținerii permisului de conducere.
Primarul comunei Gropeni, încă membru PNL Brăila, a fost surprins în această seară la volan, sub influența băuturilor alcoolice. Sursele noastre spun că primarul era la volanul unui autoturism care aparține Primăriei Gropeni.
După ce i s-a testat alcoolemia, polițiștii care l-au oprit în trafic și i-au suspendat carnetul de conducere.
Între timp, Jurnalul de Brăila a făcut o solicitare către Biroul de Presă al IPJ pentru a afla cu exactitate care era alcoolemia primarului și condițiile în care acestuia i-a fost suspendat carnetul de conducere.
Reamintim că la începutul acestei luni, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat, într-un comunicat de presă, că va propune retragerea sprijinului politic în cazul primarului din comuna Gropeni, Stan Malinche. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, în ciuda comportamentului tot mai deviant al edilului.
Cine este Stan Malinche? Primarul care a susținut un concurs de angajare în chiloți!
În septembrie 2021 Jurnalul de Brăila a intrat în posesia unor imagini incredibile care îl arată pe primarul comunei Gropeni, dezbrăcat, în camera de hotel, în seara Congresului PNL. Primarul, deși însurat, îi face declarații de dragoste viitoarei angajate și chiar îi enumeră posturile pe care aceasta le-ar putea ocupa în Primăria pe care o conduce.
O tânără, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a trimis către redacția Jurnalul de Brăila o serie de fotografii și clipuri video în care primarul comunei Gropeni, Stan Malinche, aflat într-o cameră de hotel, la Congresul PNL, care a avut loc în data de 25 septembrie, la București, îi face complimente și chiar îi oferă un loc de muncă la una dintre direcțiile subordonate instituției pe care o conduce.
Tânăra, căreia i s-a promis un loc de muncă la Primăria Gropeni, insistă în filmare ca primarul să-i spună exact cu ce o poate ajuta. Inițial Malinche s-a ferit să-i ofere detalii viitoarei angajate.
”Te pot ajuta să te angajezi, da? E bine? Cu un post de… ce vrei? Asistență socială, da? Nu ți s-ar potrivi! Cu siguranță Taxe și Impozite, Achiziții Publice, nu ți s-ar potrivi! Eu zic că mai bine Asistență socială. De exemplu, nu știu dacă s-ar potrivi la Rezolvarea petițiilor, nu știu cum se cheamă”, spunea edilul.
În continuare, primarul îi promite tinerei că va avea grijă de ea și o va ajuta ”în prisma alegerilor care au fost zilele trecute”(n.r. Congresul PNL care a avut loc pe 25 septembrie, unde primarul Stan Malinche recunoaște că l-a votat pe Florin Cîțu).