Un bărbat în vârstă de 50 de ani din municipiul Brăila a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru înșelăciune în formă continuată. Acesta este acuzat că ar fi indus în eroare 13 persoane, în perioada ianuarie-iunie 2026, în legătură cu întocmirea unor polițe de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, cercetările au fost desfășurate de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brăila, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.
În urma probatoriului administrat, anchetatorii au stabilit că bărbatul, ar fi indus în eroare 13 persoane cu privire la încheierea polițelor RCA.
La data de 9 noiembrie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în ziua următoare procurorul de caz a dispus plasarea sa sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Victimele au prezentat conversațiile purtate cu bărbatul
Mai multe persoane care susțin că au fost înșelate ne-au transmis capturi de ecran ale conversațiilor purtate cu Lucian Ilie. Din mesajele puse la dispoziția redacției reiese că acesta le-ar fi asigurat că polițele RCA au fost achitate, însă le-ar fi explicat că plata nu apare în sistem sau că există probleme tehnice cu programul informatic.
Aceste explicații ar fi fost oferite în contextul în care persoanele în cauză încercau să verifice valabilitatea asigurărilor pentru care plătiseră.

Reclamații și pe rețelele de socializare
Nemulțumirile celor care susțin că au avut de-a face cu bărbatul au apărut și în spațiul public. Pe Facebook au fost publicate mai multe mesaje prin care cetățenii îl reclamau pe Lucian Ilie și îi îndemnau pe cei care consideră că au fost prejudiciați să se adreseze Poliției.
Într-una dintre postări, o persoană care susține că există mai multe victime ale acestuia le recomandă celor care ar fi fost înșelați în legătură cu asigurările auto, dar și prin alte modalități, să depună plângeri penale la Poliția Municipiului Brăila.
Autorul postării susține că ar exista deja un dosar penal în care sunt cercetate mai multe fapte și îi avertizează pe ceilalți cetățeni să nu aștepte recuperarea voluntară a banilor, ci să sesizeze autoritățile.

„Știu că suntem mulți! Mergeți la Poliție și faceți plângere penală împotriva lui”, este apelul publicat pe rețeaua de socializare.
Apariția acestor mesaje arată că nemulțumirile față de activitatea bărbatului erau exprimate public și înainte ca informațiile despre măsurile preventive dispuse în acest dosar să fie făcute cunoscute.
Cazul este în continuare în atenția anchetatorilor, care urmează să stabilească toate împrejurările în care ar fi fost comise faptele și eventualul prejudiciu.
Precizăm că bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.