Mesajul secretarului de stat Adrian Rîndunică, după ce Legea Pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaților

Mesajul secretarului de stat Adrian Rîndunică, după ce Legea Pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaților

 

 

După ce Legea Pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaților în cursul zilei de miercuri mai rămâne un singur obstacol ca această lege să intre în vigoare. Parlamentul spune că a trimis legea spre promulgare la Iohannis.

Proiectul a fost votat cu 193 de voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” şi 14 abţineri. Patru deputaţi nu şi-au exercitat dreptul de a vota.

Secretarul de stat Adrian Rîndunică, cel care s-a implicat în campania de informare asupra modificărilor care au fost aduse Legii Pensiilor, fiind prezent în toate județele din țară, la dezbaterile publice, împreună cu pensionarii, a declarat că acest proiect este un succes, dar și o dorință împlinită.

În calitate de secretar de stat la Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS), am avut posibilitatea să mă implic și să particip activ la o serie de proiecte de lege foarte importante pentru cetățenii țarii noastre. Legea Pensiilor este unul dintre proiectele de suflet. Alături de echipa MMJS am participat, atât la dezbateri publice cu pensionari din toate colțurile țării, cât și cu reprezentanți și lideri de opinie ale diferitelor organizații. Discuțiile și negocierile intense au fost constructive, pentru că ne-au adus astăzi într-un punct de echilibru și de echitate, cu privire la noua lege a pensiilor. Este un succes și o dorință împlinită, pentru că noua lege va funcționa pe principiul contributivității”, a declarat Adrian Rîndunică.

Cu privire la creșterea pensiilor, fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, în plenul de marţi, că punctul de pensie se dublează în perioada mandatului PSD-ALDE, şi nu după 2021, aşa cum a fost vehiculat în spaţiul public.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry