Vasile Varga: ”PSD-ul nu va putea renunța niciodată la baroniada cu care s-a consacrat în politica românească”
Crasă incompetență sau rea-voință?, se întreabă deputatul PNL, Vasile Varga, în ceea ce privește discuțiile legate de aprobarea bugetului pe 2019. Anul trecut, prin populista scădere a impozitului pe venit de la 16 la 10%, bugetele primăriilor au fost grav afectate. Iar orice diminuare de acest gen a fondurilor de investiții ale municipalităților are repercusiuni serioase în planul dezvoltării orașelor sau a existenței categoriilor defavorizate. Guvernul PSD-ist avea obligația să compenseze pierderea administrațiilor locale, însă acest lucru nu s-a petrecut, în ciuda negocierilor și promisiunilor. Ba mai mult, în 2019, orașele României vor avea mai puțini bani la buget, fapt ce se va reflecta direct în calitatea vieții cetățenilor – spitale, mediu, infrastructură, iluminat stradal, salubritate.
”Situația este extrem de gravă la nivelul administrațiilor locale. Pentru a se compensa pierderile de anul trecut de la buget, primăriile ar fi trebuit să primească 60% din impozitul local. Se pare însă ca suma propusă s-ar învârti undeva în jurul a 45 și 50%. Dar asta nu e tot. Președinții Consiliilor Județene vor primi pentru echilibrare între 30 și 35% din aceste sume, față de 18% anul trecut. În traducere liberă pentru neinițiați, primarii din toată țara vor sta cu mâna întinsă în fața celor 40 de oameni care vor împărți banii în România. Cu mare tristețe și revoltă remarc faptul că PSD-ul nu va putea renunța niciodată la politica discreționară, la politizarea alocărilor bugetare și la baroniada cu care s-a consacrat în politica românească”, afirmă Vasile Varga.
Asociaţia Municipiilor din România a tras deja un semnal de alarmă. În proiectul de buget pentru 2019, sumele ce vor fi alocate municipalităților reprezintă, în valoare absolută, pierderi de câteva milioane de Euro – până la 10-15 mil, în cazul orașelor mici. În cazul orașelor mari, putem vorbi și de 20-30 de mil de Euro. Și asta, în contextul în care există un angajament în programul de guvernare, ca 100% din impozitul pe venit să rămână la administrațiile locale.
”Toate acestea se vor reflecta în investiții, în dezvoltarea orașelor României, proces în cadrul căruia PSD-ul a tras frâna de mână. Din teritoriu sunt semnale clare că pe viitor ne vom confrunta cu probleme serioase în ceea ce privește nevoile de bază ale cetățenilor. Inconștiența guvernanților începe să lovească toate categoriile de alegători, punând în pericol comunitățile în ansamblul lor”, a mai spus deputatul Varga.