Editorial semnat de Ionel Lăzărică
Mai vijelioasă decât invaziile otomane de odinioară, a venit și a trecut Ziua Îndrăgostiților, împrumutată din lumea anglo-saxonă, ca multe alte lucruri. Am anglicanizat totul, dar acest lucru nu este neapărat rău; la un moment dat, în istoria noastră am romanizat totul, apoi am slavizat totul. Bunăoară avem tone de documente în arhive, în limba slavă, sub 1850, dar nu pot fi citite decât de cei câțiva inițiați. Sfântul Valentin este, în opinia mea, unul dintre puținele împrumuturi de acest tip care își justifică existența, chiar dacă în această sărbătoare, uneori, ”se află litere și farduri și niște munți sunt între noi”, cum spunea A. Păunescu.
Astăzi, este o altă zi a îndrăgostiților, Dragobetele, în care reiterăm o tradiție de care ne-am amintit mulțumită Sfântului Valentin. Așadar această sărbătoare occidentală nu doar ne-a făcut să redescoperim iubirea, să o conștientizăm, dar a făcut să renască o tradiție pur românească. Este ceva similar cu pierderea și regăsirea lui Aristotel; în Europa au fost pierdute operele lui în perioada Evului Mediu, și dacă nu erau invadatorii arabi, care au cucerit Spania și au ținut-o sub dominație 800 de ani, nu l-am mai fi regăsit niciodată. Au ucis, au distrus Spania, au ars biblioteca din Alexandria, în Egipt, și multe alte lucruri, dar ni l-au redat pe Aristotel. Oare ce ar fi fost lumea noastră fără Aristotel?
Probabil că ar fi ideal dacă în fiecare lună am avea o zi a îndrăgostiților, o sărbătoare în care, cum spunea Eminescu, să aprindem o candelă iubirii pe pământ.
Și fiindcă tot veni vorba despre Eminescu, am constatat, de ziua lui și a culturii noastre, că de la manifestările artistice exagerate din perioada comunistă, s-a trecut în extrema cealaltă, în care doar la o singură televiziune am văzut un spectacol de calitate, susținut de actorul Dorel Vișan. Dorel Vișan, actorul complet, un etalon în domeniul artei teatrale, care declara, cu mâhnire, că în acel regim hulit a înflorit cultura. În rest Eminescu necunoscutul, neștiutul, și uitatul, ”că și uitarea e scrisă-n legile omenești”, cum spunea Minulescu.
În curând tinerii nu vor mai ști nimic despre Eminescu. Și când te gândești că Mircea Eliade spunea despre el că ”Dacă poporul român ar dispărea, și ar rămâne o singură carte scrisă de Eminescu, lumea întreagă va ști cine a fost poporul român”. Poate că prin prisma sărbătorii occidentale amintite am putea să stabilim prin lege, dacă altfel nu este cu putință, o zi a îndrăgostiților, pe data de 15 ianuarie, în fiecare an, pe care să o intitulăm Eminescu Day. Să ne amintim, dacă nu de el, atunci măcar de iubirea lui. Cine a cântat mai frumos dragostea în limba română, dacă nu Luceafărul poeziei noastre? Ce argument mai temeinic ar putea fi adus în sprijinul acestei idei, decât versurile lui nemuritoare, despre o iubire absolută în spațiu și timp: Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată/Suflet îmbătat de raze şi d-eterne primăveri/Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate/Te-a văzut plutind regină printre îngerii din cer..
