Trafic blocat și fiare vechi pe carosabil! Un camion s-a răsturnat în sensul giratoriu!
Un camion încărcat cu fier vechi s-a răsturnat astăzi după amiază în jurul orei 15.30, în sensul giratoriu de la Mall Brăila. Din fericire, nu au rezultat victime.
Camionul încărcat cu fier vechi se deplasa dinspre Chiscani către Galați și, în sensul giratoriu de la Mall Brăila, nu a adaptat viteza și s-a răsturnat. Traficul în zonă s-a desfășurat cu greutate, pe o singură bandă pe sensul de mers spre Brăila.
Pompierii au intervenit cu o Autospecială de Stingere cu Apă și Spumă și un vehicul cu un echipaj de descarcerare.
Pompierii au curățat carosabilul de combustibilul scurs din rezervorul campionului. În jurul orei 17.30 o magara a ridicat camionul, iar echipe de salubritate au curățat zona de reziduurile rămase de la fierul vechi care a căzut din camion.
Camionul a fost tractat apoi de un alt utilaj al firmei de care aparținea, dar roțile de pe puntea spate au rămas blocate și nu se putea deplasa.