Deputatul Antoneta Ioniță:”Ca medic, le recomand celor din PSD repausul la domiciliu!”
În cadrul lansării candidaților PNL, la alegerie europarlamentare, eveniment care s-a desfășurat săptămâna trecută, în Brăila, deputatul Antoneta Ioniță a vorbit despre colapsul sistemului sanitar, în guvernările PSD.
”Înainte de a fi deputat, sau membru de partid, sunt medic de 25 de ani(…) În ultimii ani am început să mă întreb de ce boală suferă cei care conduc actualmente această țară, cei din conducerea Partidului Social Democrat. Ei suferă de aroganță, de ipocrizie, de minciună, pentru că au aruncat, după cum vedeți, țara în haos și degringoladă. Normal, ca medic, trebuie să le dau și un tratament. După părerea mea, consider că cel mai bun tratament pentru ei este repausul la domiciliu!(…)
Trăim într-o țară, în care minciuna este la ea acasă. În care PSD a promis în 2016 o ambulanță în cele peste 2600 de comune și abia dacă am văzut 150 de ambulanțe. Trăim într-o țară, în care PSD refuză să sprijine medicina de familie și o spun ca medic de familie. Pacienții stau cu orele și așteaptă pe holuri la spitale sau ambulatorii(…)
Aceasta este, din păcate, imaginea subră a unui sistem sanitar pe care PSD l-a adus, și care, așa cum vă spuneam, a dus țara în haos!”, a declarat deputatul liberal Antoneta Ioniță.
Deputatul a vorbit și despre programele naționale, pe care le desfășoară Ministerul Sănătații, mai mult ”pe hârtie”.