Ministrul Sorina Pintea, în vizită la Brăila!
Sorina Pintea a vizitat în primăvara acestui an Spitalul Județean din Brăila, moment la care a acordat nota 6 unității medicale, cu promisiunea că va reveni peste 6 luni, pentru a vedea dacă situația s-a redresat.
Președintele spune însă că vizita ministrului are legătură cu acordarea primelor apartamente destinate medicilor și cadrelor medicale, care lucrează în Spitalul Județean.
”Avem gata blocul tinerilor specialiști în sănătate. Comisia și-a făcut datoria, în momentul de față sunt 7 dosare, din cele 15, care sunt apte, cu toate documentele pentru a da apartamente medicilor. Va intra în ședința de luna aceasta, efectiv, cu hotărâre de consiliu. Vom stabili chiria, pentru că este o metodologie cam încâlcită, vom face o ședință extraordinară pentru a stabili chiria, pentru că se stabilește pe fiecare apartament, în funcție de venitul fiecărui medic, și vor fi înmânate cheile, astfel încât, până la sfârșitul lui septembrie, sau cel târziu octombrie, medicii să locuiască acolo”, a declarat președintele Consiliului Județean.
Iulian Chiriac a ținut să precizeze că dosarele care au fost incomplete vor intra în etapa a doua, de validare, astfel încât toate apartamentele să fie populate.