Șoferii brăileni încearcă să bată recordul alcoolemiei la volan!

Șoferii brăileni încearcă să bată recordul alcoolemiei la volan!

 

La data de 18 august a.c., polițiștii brăileni l-au depistat în trafic, pe raza municipiului,  pe un tânăr care se afla la volanul unui vehicul, deși consumase băuturi alcoolice.

 

 

Ieri, la ora 09:00, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat pe un tânăr, în vârstă de 29 ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanților.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest și a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1mg/l.

Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry