MITĂ la Spitalul Județean: ”Orice metodă de șpagă, sau atenție, va fi aspru pedepsită! Vom merge până la DESFACEREA contractelor de muncă!”

MITĂ la Spitalul Județean: ”Orice metodă de șpagă, sau atenție, va fi aspru pedepsită! Vom merge până la DESFACEREA contractelor de muncă!”

 

 

Întrebat despre raportul publicat de Anti-Bribery Synergy în vederea monitorizării performanțelor operaționale în domeniul prevenirii și combaterii mitei în spitalele din România, unde Spitalul Județean Brăila ocupă locul 2 în topul unităților medicale în care, în perioada ianuarie 2019 – iulie 2019, au fost 147 de pacienți care au declarat că li s-a cerut mită, președintele Consiliului Județean Brăila a declarat:

Pădure fără uscături nu există din păcate. Partea proastă este că din cauza acestor uscături, foarte multă lume are de suferit. În ciuda investițiilor pe care le face Consiliul Județean, atât în ceea ce privește infrastructura medicală cât și în condițiile pe care le oferim medicilor, astfel de comportamente vor eclipsa mereu părțile bune ale sistemului medical.

Din păcate avem medici foarte buni, specialiști, care sunt băgați în aceeași oală cu oportuniștii, care consideră că este bine să profite de situația pacineților. Față de ei mă simt obligat să iau măsurile care se impun și, împreună cu conducerea Spitalului Județean, vă asigur că orice metodă de șpagă sau atenție va fi aspru pedepsită. Vom merge până la desfacerea contractelor de muncă în aceste cazuri”.

Plățile informale în spitale reprezintă una dintre principalele nereguli semnalate în ultimii ani de către beneficiarii serviciilor medicale. La rândul său, statul român a căutat crearea unor mecanisme de luptă împotriva fraudării sistemului de sănătate și împotriva corupției din sistem. Există și o inițiativă voluntară care sprijină un astfel de demers, respectiv certificarea ISO 37001, prin care se validează implementarea sistemului de management anti-mită de către o organizație.

Pe locul 1 în top se află Spitalul de Urgenţă Bucureşti, unde au fost primite 153 de răspunsuri afirmative, urmat de Spitalul Judeţean de Urgență Brăila, cu 147 de răspunsuri, şi Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan, din Bucureşti.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry