Performanță de excepție pentru karateka brăileni la Campionatul și Cupa Mondială SKDUN de la Belgrad

Un grup de 14 sportivi de la Clubul Tsunamy Brăila, legitimați în cadrul lotului național al României, a participat între 24 și 27 octombrie 2024 la Campionatul și Cupa Mondială de Karate SKDUN, desfășurate în capitala Serbiei. După zile intense de competiție, bilanțul Clubului Tsunamy Brăila este unul impresionant: 23 de medalii (5 aur, 7 argint, 11 bronz) obținute de 12 sportivi, o realizare remarcabilă care reflectă efortul și dedicația acestora.

Karateka brăileni au ridicat cu mândrie tricolorul pe podium, contribuind astfel la succesul echipei naționale a României și reprezentând un motiv de mândrie pentru comunitatea locală. Acest rezultat spectaculos nu ar fi fost posibil fără o pregătire riguroasă, un spirit de echipă desăvârșit și un suport consistent din partea celor ce susțin constant activitatea clubului.

Senseii Sebastian Cazan și Florin Nichifor, antrenorii lotului de la Tsunamy Brăila, doresc să mulțumească partenerilor și susținătorilor pentru aportul lor, fără de care aceste performanțe nu ar fi fost posibile.

Suntem extrem de recunoscători Consiliului Județean Brăila pentru sprijinul acordat pe parcursul pregătirii și competițiilor, dar și sponsorului nostru privat, care este întotdeauna alături de club și de acești copii minunați, ajutându-ne să ne atingem obiectivele. Această susținere este esențială pentru dezvoltarea tinerilor sportivi și pentru continuarea rezultatelor excepționale pe care le-am obținut. Echipa noastră, parte a lotului național al României, și-a dovedit valoarea și reprezintă o cărămidă de nădejde în zidul SKDUN România.

Senseii Sebastian Cazan și Florin Nichifor, antrenorii lotului de la Tsunamy Brăila

Rezultatele Clubului Tsunamy Brăila la acestă competiție sunt o mărturie a muncii susținute și a talentului acestor tineri sportivi, dar și a valorilor promovate de club: disciplină, respect și excelență.

Cei 12 sportivi care au obținut medalii sunt:

Cleopatra Codreanu

  • argint, Kihon Ippon Kumite, +16 ani, 9-7 Kyu
  • bronz, Duo Kata Team Cadets+Seniors, +14 ani, 9-7 Kyu
  • bronz, Sanbon Kumite, Juniors, +16 ani, 9-7 Kyu

Miruna Elena Tabac

  • aur, Sanbon Kumite Juniors, +16 ani, 9-7 Kyu
  • bronz, Duo Kata Team Cadets+Seniors, +14 ani, 9-7 Kyu
  • aur, Kihon Ippon Kumite, +16 ani, 9-7 Kyu

Bianca Alessia Popazolu

  • aur, Kihon Ippon Kumite Juniors, 16-17 ani, 6 – 4 Kyu
  • argint, Kata Teams Seniors, +16 ani, 6-4 Kyu
  • bronz, Kata Individual Juniors, 16 – 17 ani, 6 – 4 Kyu

Mihai Alexandru Chetronie

  • bronz – Jiyu Kumite Juniors, 16 – 17 ani, 6-4 Kyu
  • bronz, Kihon Ippon Kumite Juniors, 16 – 17 ani, 6 – 4 Kyu

Darius Ștefan Butuc

  • bronz – Kihon Ippon Kumite Children, 9-8 Kyu

Maria Rebeca Tatu

  • argint, Duo Kata Team Seniors, + 16 ani, 6-4 Kyu

David Andrei Plăiașu

  • argint, Duo Kata Team Children, 9 – 7 Kyu

Cornel Ionuț Ioniță

  • bronz, Duo Kata Teams Cadets+Seniors, +14 ani, 9-7 Kyu
  • bronz, Sanbon Kumite Cadets, 14 – 15 ani, 9-7 Kyu

Andrei Cristian Tatu

  • bronz, Sanbon Kumite Children, 10 – 11 ani, 9-8 Kyu
  • argint, Kata Individual Children, 10 -11 ani, 8 Kyu
  • aur, Kihon Ippon Kumite Children, 10 – 11 ani, 9-8 Kyu
  • argint, Duo KAta Team Children, 10 -11 ani, 9 – 7 Kyu

Magdalena Irina Pârlog

  • bronz, Kihon Ippon Kumite Children, 7 – 9 ani, 9 – 8 Kyu

Ovidiu Alin Tudose

  • argint, Kata Individual Juniors+Youths, 16 – 20 ani, 3 Kyu-Dan

Augustin Cristian Drăgan

  • aur, Kihon Ippon Kumite Minicadets,  12 – 13 ani, 7 Kyu

Sportivii brăileni, Denisa Ștefania Udrea și David Gabriel Tacea, chiar dacă nu au obținut o medalie, au avut evoluții remarcabile. Cu o concurență acerbă în grupe cu mulți sportivi în categoria lor, nu au nereușit  să urce pe podium, însă au oferit tot ce au avut mai bun pe tatami, câștigând experiență valoroasă pentru competițiile viitoare.

La acest mondial au fost prezenți 1.200 sportivi din 28 de țări. România a câștigat locul 1 în clasamentul general pe națiuni.

Clubul va continua să își pregătească sportivii pentru viitoare competiții naționale și internaționale, pentru a demonstra, încă o dată, valoarea karatiștilor brăileni pe scena mondială.

Karate-ul Shotokan, stilul practicat la acest campionat, este unul dintre cele mai cunoscute și răspândite stiluri de karate, renumit pentru combinația dintre tehnicile de atac și apărare precise și accentul pus pe forța interioară și autodisciplină. Practicarea Shotokan dezvoltă abilități fizice și mentale, promovând valori precum respectul, perseverența și autocontrolul.