Mihai Tudose, despre propunerea DSP Galați: ” Schemă de turism interjudețean cu bolnavi contagiosi! Tăcerea prefectului este prețul pentru un loc pe listele de la parlamentare!”
Propunerea DSP Galați, prin care se cerea ca toate cazurile de coronavirus(suspecți sau confirmați) să fie aduse în cele trei spitale din Brăila, a atras atenția și fostului prim ministru Mihai Tudose, care consideră că ”jocul” făcut de Boboc pe sănătatea brăilenilor îi va aduce un fotoliu de parlamentar.
”Inconștiență? Prostie în cea mai acută formă? Servilism?
Strategia unor idioți este, mai nou, să mute niște bolnavi confirmați sau nu între județele Brăila și Galați. Aveți spre lectură adresa de la Ministerul Sănătății…
Deci, când toată lumea a constatat că ,,foiala” duce la răspândire, când cea mai folosită expresie este: stați acasă! Acum cineva vrea să facă schimburi de bolnavi între județe… căci nu-i așa, dacă scăpam cu bine?
Guvernul, căci acum pe perioada de urgență el, guvernul, e ,, șeful” absolut al spitalelor, nu poate să facă cumva ca fiecare municipiu reședință de județ să aibă condiții pentru izolarea și tratarea bolnavilor de Covid-19?!?!?!
Vrea cineva să ,,scape“ de cele două județe?
Nu l-am auzit pe foarte vocalul prefect de Brăila cu vreo atitudine, poziție, ceva care să-i justifice prezența în fotoliul de prefect…. Sau tăcerea lui este prețul pentru un loc pe listele de la parlamentare…
Oricum, demisia lui cred că va fi firească dacă așa ceva se va întâmpla….
Poate o singură excepție putem face…. Un loc la psihiatrie la Brăila pentru cel care a gândit această schemă de turism interjudețean cu bolnavi contagiosi… Nu o să-l ajute dar măcar să arătăm că suntem gazde bune…”, a declarat europarlamentarul Mihai Tudose.