Urmează dezinfectarea trotuarelor! Liberalii l-au întrebat pe primar dacă intenționează să cumpere măști pentru brăileni

Siguranța și măsurile pentru protejarea brăilenilor au fost principalele teme dezbătute de consilieri în cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal. Primarul spune că bâjbâiala guvernanților, cu privire la măsurile pe care ar trebui să le ia fiecare UAT, a pus în dificultate rectificările bugetare.

La momentul actual, fiecare primărie este liberă să decidă cum și dacă vrea să-și protejeze locuitorii.

Procedura de montare a dispozitivelor în scări de bloc este în analiză la SUPAGL, ca urmare a faptului că inițial Guvernul a spus că este obligatorie montarea, iar ulterior a spus că este opțională. Dezinfectarea scărilor s-a făcut la un număr important de blocuri din municipiul Brăila, până în momentul de față. Zilele acestea se face dezinfectarea trotuarelor din municipiul Brăila, pe foarte multe artere, intens circulate, urmând a fi reluată și acea dezinfectare a scărilor de bloc, cu soluții avizate de Ministerul Sănătății. Dar, unele primării au montat acele dispozitive și au dispărut, din păcate, alte primării nu au montat, este o chestiune opțională. O să vedem dacă identificăm și un distribuitor care să aibă peste 3000 de astfel de dispozitive și capacitatea de a le livra într-un termen rezonabil”, a declarat primarul Marian Dragomir.

Întrebat de consilierul local PNL, Adrian Tabarac, dacă Primăria Brăila va achiziționa măști care să fie distribuite gratuit brăilenilor, edilul a declarat:

”Primăria municipiului Brăila nu a alocat bani pentru măști. Le așteptăm pe cele de la Guvern, dacă se votează în Parlament un astfel de proiect”.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry