Boboc vs. Chiriac! Prima conferință – un EȘEC total! Soluțiile au venit după discuții în particular, la Spitalul Județean!

Prima confruntare între viitorii candidați, la președinția Consiliului Județean, a avut loc astăzi, după ce declarațiile politice au degenerat, iar sănătatea brăilenilor a devenit subiect electoral.

La invitația președintelui Consiliului Județean, Iulian Chiriac, prefectul Cătălin Boboc a luat parte la o conferință de presă comună care, în final, nu și-a atins scopul, de a găsi soluții la problemele create de pandemie. Se pare că prezența jurnaliștilor a fost cea care le-a creat probleme de comunicare, soluțiile venind după discuții purtate în privat.

Pe de o parte prefectul spune că este chemat de către conducerea spitalului, să dea o mână de ajutor, însă în relitate, singurul ajutor pe care poate să-l ofere Boboc este să deschidă ușa Ministerului Sănătății, lucru pe care nu l-a făcut până acum.

De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean, Iulian Chriac spune că nu a fost chemat la discuții, iar prefectul nu a ținut o relație cu șefii administrației locale, pentru a gestiona criza produsă de noul coronavirus, în Brăila.

În final, șefii celor două instituții au continuat dezbaterea la Spitalul Județean din Brăila, unde au decis că varianta propusă de președintele Consiliului Județean este cea mai indicată:

  • Hotel Sport va fi pus la dispoziția Spitalului Județean pentru a găzdui pacienții în izolare, conform legislației actuale
  • Consiliul Local Municipal va continua demersurile pentru obținerea avizului, de la Ministerul Educației, în ceea ce privește utilizarea internatului de la liceul de chimie – Edmond Nicolau.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry