Emoții mari la învestirea subprefectului Simona Drăghincescu!

Astăzi, 04.08.2020, la Instituția Prefectului-Județul Brăila a avut loc ceremonia de învestire în funcția de subprefect a doamnei Simona Drăghincescu.

”Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună credință tot ceea ce stă în puterile și în priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Brăila. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, a jurat Simona Drăghincescu, în cadrul videoconferinței.

Aceasta a fost numită în funcția de subprefect al județului Brăila prin Hotărârea Guvernului României nr.591/2020.

”Mă bucur că doamna Simona Drăghincescu face parte, începând de astăzi, din echipa Instituției Prefectului, în calitate de subprefect!

Doamna Drăghincescu este un om care se luptă cu problemele, nu se ascunde sub birouri, un om hotărât și dedicat!

Sunt convins că lucrurile, în această perioadă extrem de grea, vor merge și mai bine ca până acum!”, a spus prefectul Cătălin Boboc.

Evenimentul s-a desfășurat în sistem videoconferință, în prezența secretarului de stat a Ministerului Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu și a directorului general al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, Teodor Iulian Gheorghe.

După depunerea jurământului emoțiile au cuprins-o pe noul subprefect, având în vedere trecutul tumultuos pe care l-a avut cu Partidul Național Liberal. Atacurile dintre liberali și Simona Draghincescu sunt vechi și au deschis chiar și ușile instanțelor de judecată, motiv pentru care recunoașterea ei profesională, la nivel național, a produs emoții noului subprefect.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry