Un număr de 44 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate la un cămin de bătrâni din Făurei. Pacienții vor urma procedura ministerului Sănătății, vor fi internați pentru 48 de ore, iar la finalul acestei perioade vor rămâne în spital doar cei care prezintă simptomele virusului. Printre cei infectați se numără și personalul căminului.
”Avem un focar la căminul de bătrâni de la Făurei, unde avem 44 de bolnavi, din cei 53 care sunt în total în județul Brăila. Deci, avem doar 7 îmbolnăviri din comunitate, ceea ce este un lucru, în opinia mea, destul de bun – dacă avem doar 7 îmbolnăviri.
O să discut cu domnul director de la DSP și în cazul în care vor mai exista asemenea îmbolnăviri, în cadrul căminelor de bătrâni, sau a persoanelor instituționalizate, să înceapă testarea tuturor de la primul bolnav confirmat. Dacă așteptăm până la al treilea ca să declarăm focar de COVID, numărul bolnavilor cu siguranță va fi mult mai mare”, a declarat subprefectul Simona Drăghincescu.