A fost majorat ajutorul de stat pentru sectorul creșterii animalelor!

În ședința de Guvern din data de 08 octombrie 2020 a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea art.19 alin.(7) din HG nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor.

​Prin prezentul act normativ se suplimentează valoarea totală maximă a ajutorului de stat pentru anul 2020, de la 54.048 mii lei la 65.000 mii lei, ca urmare a deblocării sumei reținute potrivit prevederilor art.21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și ale art.33 din OUG nr.135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020.

Repartizarea sumei totale pe specii se realizează proporțional cu sumele solicitate prin cererile inițiale anuale, pentru anul 2020, respectiv:

-​30.000 mii lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine;

-​35.000 mii lei pentru speciile ovine şi caprine.

Suma de 65.000 mii lei se suportă de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020.

Precizăm că HG nr. 1179/2014 instituie o schemă de ajutor de stat, ce are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi a costurilor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. Acest ajutor este furnizat sub formă de servicii subvenţionate crescătorilor de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine şi ecvine.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry