Victorie extraordinară a echipei HC Dunărea Brăila, în fața jucătoarelor de la Viborg HK. După ce ieri, în primul meci al turului, HC Dunărea a câștigat partida cu 26-24, astăzi, echipa noastră a scris istoria în handbalul brăilean când, la fluierul de final al arbitrului, tabela arăta 32-28.
Nu putem să ne bucurăm de această victorie fără a atrage atenția asupra celor care au denigrat de-a lungul timpului atât clubul de handbal, cât și jucătoarele. Astăzi, HC Dunărea a demonstrat, sub conducerea lui George Caranica, cu finanțarea Consiliului Județean – prin susținerea președintelui Iulian Chiriac și a Primăriei municipiului Brăila – prin susținerea primarului Marian Dragomir, dar și cu suportul europarlamentarului Mihai Tudose, că handbalul brăilean este demn de a merge mai departe, iar performanța jucătoarelor nu cunoaște limite financiare, politice, rasiale sau de orice altă natură.
”Este cea mai importantă zi din handbalul brăilean. Este ziua în care clubul HC Dunărea a demonstrat că nimic nu este imposibil, iar jucătoarele noastre s-au ridicat peste nivelul așteptărilor. În calitate de președinte al clubului vreau să le mulțumesc autorităților locale pentru încrederea acordată și să le asigur de faptul că vom lupta în continuare și vom duce handbalul brăilean pe cele mai înalte poziții, acolo unde îi este locul”,
a declarat președintele HC Dunărea, George Caranica.
Încă o dată sportul a demonstrat că ne unește pe toți, indiferent de convingerile noastre, iar jucătoarele de la HC Dunărea au reușit să ducă numele Brăilei în cele mai importante competiții, cu mândrie și respect pentru efortul lor.