Vicepreședintele PSD, europarlamentarul Mihai Tudose: ”Momentul adevărului! La vârful PNL se știe că vor fi pe locul 2!”

Tragem cortina unei campanii atipice, la care ne-a obligat un guvern bolnav de putere, disperat, de când a izbucnit pandemia, să organizeze alegeri în loc să se concentreze pe salvarea vieții românilor. Acum, când liberalii sunt pe marginea gropii pe care singuri și-au săpat-o, i-a apucat panica.

Da, la vârful PNL se știe cu precizie că vor fi pe locul 2 duminică.

Și nu oricum, ci cu USR-Plus suflându-le în ceafă. Și cu perspectiva de coșmar de a repeta, la nivel național, blocajul de la Timiș dintre cele două grupări. Nici acum CJ Timiș nu are vicepreședinți, iar Timișoara și 5 comune nu au încă viceprimarii aleși. Asta se întâmplă când se întâlnesc tusea și junghiul. Cu riscul major ca victima – în cazul de față, România – să dea colțul.

În plină criză medicală și economică, o guvernare haotică și incompetentă e tot ce ne mai lipsește. Românii au înțeles acest lucru. Propaganda electorală pe banii statului s-a prăbușit în fața realității crude: imaginile din Spitalul Județean Reșița sunt expresia șocantă a dezastrului. Spital al cărui director medical și consilier județean e nr. 1 pe lista candidaților PNL la Camera Deputaților. Iar spitalul este în subordinea CJ Caraș-Severin, condus tot de un liberal.

Nu mai ține gargara arătării infantil-iresponsabile cu degetul spre PSD în orice situație. PNL guvernează singur de un an!

Duminică revine românilor șansa de a evita scufundarea corabiei ce intră la apă, în vreme ce niște neisprăviți se bat să rămână la cârmă.

PSD va câștiga alegerile parlamentare pentru că s-a despărțit de trecutul toxic și pentru că este singurul partid capabil să scoată țara din criză. Peneliștii și pluseriștii și-au arătat limitele când au guvernat de unii singuri. Nu ne mai putem permite experimente pe țară.

Muncă, nu scandal!

Grijă pentru cetățeni, nu dispreț pentru viața lor!

Doamne ajută!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry