Muzeul Brăilei „Carol I” organizează miercuri, 20 ianuarie 2021, ora 11, la sediul din Piața Traian, nr. 3, sala „Regele Ferdinand și Regina Maria”, o activitate dedicată ZILEI MUNICIPIULUI BRĂILA – 653 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARĂ / 20 IANUARIE 1368 – 20 IANUARIE 2021.
Menționăm că prima atestare documentară sigură a așezării medievale a Brăilei apare în actul lui Vladislav Vlaicu pentru negustorii brașoveni și Țara Bârsei (20 ianuarie 1368).
Program:
– lansarea publicației anuale „Brăila 653” a Muzeului Brăilei „Carol I”, realizată de șefii secțiilor muzeului;
– premierea elevilor participanți la concursul on-line de eseuri „Brăila, orașul meu”, organizat de Muzeul Brăilei„Carol I” – secția „Istorie” în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean „Brăila”, desfășurat în perioada 4-20 ianuarie 2021; coordonatori: Viorica Preda, Viorel Stoian, muzeografi în cadrul secției „Istorie” și Corina Roberta Pavel, inspector de specialitate, Inspectoratul Școlar Județean Brăila. Anul acesta au participat 30 de elevi din școli și licee brăilene. Premiile acordate constau în diplome și cărți ale Editurii Istros. Informațiile vor fi publicate pe site-ul Muzeului Brăilei „Carol I” www.muzeulbrailei.ro, pagina de Facebook a Muzeului Brăilei „Carol I” https://www.facebook.com/muzeul.brailei și a secției „Istorie” https://www.facebook.com/SectiaIstorieMBR .
Moderatorul evenimentului: prof. univ. dr. Ionel Cândea, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”.
Activitatea se va desfășura asigurându-se respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus, conform Hotărârii nr. 52 din 12 octombrie 2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății (mască obligatorie, dezinfectarea mâinilor, distanță 2 m., dezinfectarea spațiilor).