Au început lucrările pe Calea Galați! Botea este sceptic: ”Se trăiește periculos ca și pieton!”

Au început lucrările pe Calea Galați! Botea este sceptic: ”Se trăiește periculos ca și pieton!”

 

 

În cadrul ședinței Consiliului Local Municipal consilierul PND, Bogdan Botea, a atras atenția asupra riscurilor la care se expun pietonii, atunci când se angajează în traversarea străzii Calea Galați. Consilierul a atras atenția asupra faptului că în acestă zona circula trafic greu, iar șoferii de TIR, de cele mai multe ori nu vad semnele de circulație, din cauza traficului.

În continuare, pe Calea Galați se trăiește periculos ca și pieton. Dacă în fața magazinului LIDL este oprit un autobuz, șoferii nu văd semnul de trecere de pietoni și asta este o situație care durează de mai bine de un an. Trebuie să găsim o soluție, măcar cu marcaje provizorii, pentru trecerea de pietoni(…) Sunt șoferi de tir care nu cunosc orașul, este prima oară când trec pe aici”, a atras atenția consilierul PND, Bogdan Botea.

Primarul Municipiului Brăila a declarat faptul ca, începând de astăzi, firma care a câștigat licitația s-a apucat deja de decopertat, iar până la final, toate trecerile de pietoni vor fi marcate corespunzător.

Constructorul a intrat acum și va aborda prima oară tronsonul doi, situat între ieșirea din oraș și strada Ulmului, iar zona la care faceți dumneavoastră referire va fi reabilitată foarte repede, prioritar. Atunci vom avea inclusiv toate trecerile de pietoni marcate. Dacă o să urmăriți în municipiul Brăila o să vedeți că la cele mai multe treceri de pietoni au fst instalate și panouri luminoase, pe timp de zi și noapte, cu alimentare solară, tocmai pentru a semnaliza într-un mod foarte eficient aceste treceri de pietoni(…) Eu vă asigur că și la finalizarea lucrărilor pe Calea Galați, toate trecerile de pietoni vor fi marcate luminos, pe timp de noapte, ca și celelalte”, a declarat primarul Marian Dragomir.

 

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry