Chiriac trage un semnal de alarmă: ”Se măresc prețurile la materialele de construcții! Economia nu mai duduie, după cum ne spune Cîțu-Mâțu și Orban!”

Președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Chiriac, a atras atenția asupra faptului că proiectele de investiții, care sunt deja semnate, sunt în pericol din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcții. Președintele spune că vor exista cazuri în care proiectele vor ajunge din nou pe masa consilierilor pentru a vota indicatorii tehnico-economici.

”Marele pericol este că se măresc prețurile la materialele de construcții. Economia nu mai duduie, după cum ne spune Cîțu-Mâțu și Orban. Toți PNL-iștii noștri care acum au altă problemă, cu alegerile și bravo lor că se aleg, dar să ne lase în pace să putem să guvernăm țara pentru români.

Acest pericol va fi în cazul în care constructorii nu vor putea să ducă la bun sfârșit contractele pentru că nu vor mai fi aceleași prețuri. Va trebui să intrăm iar în consiliu cu modificarea indicatorilor tehnico-economici nu numai la proiectele de cofinanțare, ci marele pericol este la proiectele cu finanțare europeană și cele cu finanțare guvernamentală. Eu mă întreb: pentru guvernanți și pentru primarii PNL de unde vor scade surplusul de bancă pentru aceste proiecte?”, a declarat președintele Iulian Chiriac.

Din bugetul local de venituri și cheltuieli al județului Brăila, pe anul 2021, este prevăzută suma de 15.000.000 lei, destinată, printre altele, proiectelor de cofinanțare cu UAT-urile din județul Brăila.

Numai în ultima ședință de Consiliu Județean au fost votate 24 de proiecte de asociere. Suma totală finanțată de CJ Brăila pentru aceste proiecte se ridică la 5.586.670 lei.

”Vedeți că noi încercăm la Consiliul Județean să fim echidistanți față de proiectele pe care le depun, pentru că, până la urmă, sunt proiectele brăilenilor și ne dorim ca în fiecare an, de când sunt președinte, să îmbunătățim viața de zi cu zi a fiecărui cetățean. Am aprobat toate proiectele, indiferent de culoarea politică, chiar dacă, unii dintre colegii de la PNL m-au acuzat, voalat, că o fac doar pentru primarii PSD.

Pentru mine sunt importanți toți brăilenii și nu doar cei care au votat PSD-ul, ci și cei care au avut o altă opțiune politică”, a declarat președintele Consiliului Județean.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry