Ciorba reîncălzită a campaniei electorale! Dragomir: ”A ascunde prețul apei pluviale în prețul de canalizare înseamnă că sunt mințiți brăilenii, că ei tot o plătesc, dar nu o mai văd!”

Printre dezacorduri și lipsă totală de coerență, liberalii au demonstrat încă o dată că cel mai bine se pricep la maimuțăreală electorală, pe banii contribuabililor. Fiind aleși locali, plătiți de la bugetul local, aceștia nu au arătat un minim de decență față de cei care i-au ales să-i reprezinte. În patru ani de mandat au venit cu un singur proiect, privind eliminarea apei de ploaie din facturile brăilenilor, proiect care are la bază un articol de Lege care a fost abrogat.

”Eu, ca primar, dacă ar fi după mine și am avea legi clare în acest sens, nu aș dori să se plătească nicio taxă, niciun impozit. Dar în toată lumea civilizată, din Europa și până în Africa, statul reglementează prin legi taxe și impozite. La Brăila, din patru în patru ani, consilierii liberali fac un singur lucru: circ ieftin! Dovadă este faptul că, la Brăila, înaintea campaniei electorale promiteți că scoateți apa de ploaie”, a declarat primarul Marian Dragomir, prezentând articole de presă din campaniile electorale trecute, unde liberalii aveau un singur crez – apa de ploaie.

Liberalii au formulat proiectul de hotărâre, având la bază ”Legea Varga”, care prevedea faptul că autoritățile locale pot subvenționa apa de ploaie din bugetul local. Asta ar presupune ca brăilenii să nu mai plătească apa de ploaie în factura, dar să plătească ceva mai mult la bugetul local. Măsura nu ar fi fost corectă ținând cont de faptul că la momentul actual apa de ploaie se calculează în funcție de suprafața aflată în proprietate și raportările transmise de ANM.

”Doar în campania electorală jucați așa ceva. Trei ani de zile, nu existați! Vine campania, hop cu apa de ploaie! Ați mai făcut una acum. Ați dat în judecată(n.r. CUP Dunărea) dar exact când era ziua judecății ați fost ocupați, ați cerut amânarea și inițiatorii procesului au plecat la Bruxelles, la plimbare. Concluzia este că jucați ieftin, manipulați dezastruos și încercați permanent să păcăliți brăilenii. Vă cățărați pe nemulțumirea oamenilor, reluând același film prost înainte de alegeri, ca pe un copy-paste, sortit eșecului și o acțiune demagogică fără o bază legală. Faceți doar circ electoral, din patru în patru ani, din ce în ce mai penibil. După alegeri adormiți la loc”, a declarat primarul Marian Dragomir, arătând totodată ce se întâmplă în alte municipii din țară, conduse de liberali.


Ce spune Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene despre modificarea tarifelor la apa potabilă sau eliminarea apei de ploaie? Primarul a prezentat în cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal răspunsul primit de la minister și ce ar presupune o modificare a tarifelor, pentru investițiile din județul Brăila. Astfel, proiectele de extindere a rețelelor de apă și canalizare ar putea fi blocate, iar UAT-urile din județul Brăila ar pierde fondurile europene pe care le-au accesat.


Prezent la ședință, secretarul general al Primăriei Brăila a clarificat pentru consilierii liberali care este procedura prin care trece un proiect de hotărâre care nu a primit avizul comisiilor de specialitate și care are la bază un act legislativ care a fost abrogat.

”Tot ceea ce se întâmplă în Consiliul Local, se întâmplă în executarea și în aplicarea unui cadru legal superior hotărârilor de Consiliu Local, un cadru normativ dat de lege. Dacă nu există acel cadru legal, Consiliul Local nu poate aproba hotărâri în domeniul respectiv. Așadar, dacă nu am articolul de lege în vigoare, fiind abrogat, hotărârea de Consiliu Local nu întrunește condițiile de legalitate. Ea poate fi votată, fără doar și poate, secretarul nu poate să facă altceva decât să arate că nu există un temei de drept, după care actul, așa aprobat, merge la Prefectură, care decide”, a declarat secretarul general al Primăriei Brăila, Ion Drăgan.

Discuțiile din cadrul consiliului au luat o altă întorsătură în momentul în care liberalul Petrică Popa a susținut că brăilenii sunt furați prin facturi. Primarul a reacționat categoric la aceste acuzații și i-a îndemnat pe liberali să facă plângeri penale și să renunțe la a mai fi complici la acest ”furt” pe care îl reclamă, doar în campaniile electorale.

”Ați avut prim-miniștrii, aveți parlamentari și nu au făcut nimic. Doar unul dintre ei a făcut și acum s-a anulat(n.r. cu referire la fostul deputat de Brăila, Vasile Varga). Taxa aceasta pe apa de ploaie a fost adoptată când aveați viceprimar PNL și ați votat în Consiliul Local atunci. Consilierii locali PNL au votat acest lucru(…) Dacă fură cineva, domnule consilier, mergeți la Parchet, nu veniți să ne spuneți aici. Dacă spuneți că cineva fură și nu vreți să spuneți mai multe, sunteți complice. Eu nu vreau să fiu complice cu nimeni”, a transmis primarul Marian Dragomir.

Edilul i-a invitat pe liberali să poarte discuții cu parlamentarii PNL pentru modificarea legislației, astfel încât apa de ploaie să poată fi scoasă din factură fără ca această măsură să afecteze investițiile pe fonduri europene din județul Brăila. Proiectul de hotărâre al liberalilor nu a trecut de CLM, având avizul negativ al comisiilor de specialitate.

”A ascunde prețul apei pluviale în prețul de canalizare înseamnă doar faptul că sunt mințiți brăilenii, că ei tot o plătesc, dar nu o mai văd! Nu așa se face politică, mințind!”,

a atras atenția primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.