Corpul B al Spitalului Județean va deservi pacienților COVID-19 care au și alte afecțiuni!

Corpul B al Spitalului Județean va deservi pacienților COVID-19 care au și alte afecțiuni!

 

 

Prefectul județului Brăila a făcut clarificări cu privire la gestionarea pacienților care sunt confirmați cu noul coronavirus. Astfel, s-au demarat procedurile de mutare a pacienților din Spitalul 3, acesta urmând să fie pus la dispoziția pacienților confirmați cu noul coronavirus, care prezintă și alte probleme de sănătate.

La nivelul fiecărui spital s-au căutat soluții astfel încât, în momentul în care apare un bolnav infectat cu coronavirus, dar care are și o altă patologie, o altă boală, să nu fie tratat la grămadă cu toți pacienții. Vrem să încercăm, pe cât posibil să-i protejăm.

În primul rând, pacienții infectați cu coronavirus se tratează în secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Brăila, care are paturi suficiente și sunt pregătiți cu un alt spațiu pentru tratarea acestora. Vorbim de cazurile simple – persoane infectate fără alte patologii.

În măsura în care, vor apărea astfel de situații, și este posibil să apară pentru că, în același timp, oamenii pot avea și alte afecțiuni, suntem pregătiți la Corpul B al Spitalului Județean să tratăm pacienții cu coronavirus care au și alte afecțiuni. La spitalul de Pneumoftiziologie, în corpul Ambulatoriului, se vor trata separat acești pacienți, Tot în corpul B se vor realiza câteva saloane și o sală de nașteri, pentru gravide, dacă acestea vor fi testate pozitiv.

Iar la Spitalul de Psihiatrie, așa cum îl cunoaștem cu toții, va fi separat un pavilion pentru aceștia”, a declarat prefectul Cătălin Boboc.

Pacienții confirmați, care nu prezintă și alte probleme de sănătate, vor rămâne internați la Secția de Boli Infecțioase, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila.

Maternitatea nu va primi pacienți care sunt confirmați cu noul coronavirus. Pentru gravide, Spitalul 3 va amenaja o sală de nașteri și vor avea saloane special amenajate.

”În ceea ce privește personalul medical consider că a fost o lipsă de comunicare din partea celor care administrează spitalul. Chiar am avut o discuție cu medicii din Spitalul 3 și multe lucruri le-am clarificat. Oamenii trebuie să știe un singur lucru: Corpul B este golit de pacienți și automat, de personalul medical, pentru că nu mai au ce lucra acolo.

În măsura în care, un pacient de la infecțioase va trebui tratat și de o altă afecțiune, care nu se poate trata pe loc, va fi transferat în Corpul B și tratat după procedurile medicale normale.

Încercăm pe cât posibil să ținem Corpul A al Spitalului Județean, și celelalte corpuri principale ale spitalelor, departe de riscul de a fi blocate, așa cum se întâmplă în alte județe”, a declarat prefectul Cătălin Boboc.

  

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry